Solutia Curtii de Apel Bucuresti poate fi atacata cu recurs. La termenul de astazi, seful statului a fost reprezentat in instanta de avocatii Florentin Tuca si Robert Rosu de la Casa de avocatura "Tuca Zbarcea & Asociatii", informeaza NewsIn.
Pe fond, cei doi aparatori ai lui Traian Basescu au solicitat anularea hotararii prin care presedintele a fost sanctionat, sustinand ca actul contestat este nelegal din mai multe motive. "Potrivit legii, discriminare inseamna actiuni de excludere, deosebire, preferinta, pe baza de etnie, care au ca scop restrangerea unor drepturi. In cazul nostru nu poate fi vorba de niciuna din situatiile amintite mai sus. Este o simpla afirmatie facuta intr-un cadru privat. Mai mult, chiar in hotararea pe care o contestam noi se spune ca traian Basescu a fost de buna credinta la acel moment", a sustinut in fata judecatorilor Tuca.
In replica, juristul CNCD a cerut instantei sa respinga ca neintemeiata actinunea avocatilor presedintelui. Juristul a spus ca, tinand cont de calitatea pe care o are, Traian Basescu ar trebui sa aiba grija la orice afirmatie pe care o face, indiferent ca se afla intr-un mediu privat sau public.
Curtea de Apel Bucuresti a respins de asemenea, pe 1 noiembrie, o exceptie ridicata de CNCD in procesul in care Traian Basescu a contestat sactionarea sa cu avertisment in cazul "tiganca imputita".
Conducerea Consiliului National pentru Combatarea Discriminarii a hotarat pe 23 mai ca folosirea de catre presedintele Traian Basescu a sintagmei "tiganca imputita" la adresa jurnalistei Andreea Pana de la Antena 1 este discriminare, iar folosirea apelativului "pasarica" atinge demnitatea umana.
CNCD a hotarat ca atitudinea lui Traian Basescu in disputa cu jurnalista Antenei 1 nu este de natura contraventionala si a ales dintre verdictele pe care le putea aplica formula avertismentului, condamnare publica, care urmeaza sa fie transmis partilor si care poate fi atacat in Justitie, comenteaza NewsIn.
CNCD i-a aplicat lui Traian Basescu cea mai usoara sanctiune pe care o avea la dispozitie, dintre cele prevazute de legea care reglementeaza domeniul combaterii discriminarii. Presedintele Consiliului, Csaba Ferenc Asztalos, a declarat ca avertismentul la adresa lui Traian Basescu reprezinta un mesaj clar al Consiliului prin care membrii Consiliului dezavueaza un act de discriminare.
'Tiganca imputita' a castigat procesul
Curtea de Apel Bucuresti a respins ca neintemeiata actiunea presedintelui Traian Basescu prin care acesta solicita anularea hotararii Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) care l-a sanctionat cu avertisment pentru afirmatia "tiganca imputita", facuta la adresa unei jurnaliste.
Discutii asupra articolului "'Tiganca imputita' a castigat procesul":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
danutlvd@yahoo.com
(19 comentarii, 583 vizualizari)
destinatarul expresiei nu era de etnie roma!
(2 comentarii, 404 vizualizari)
domnule ziarist?
(2 comentarii, 340 vizualizari)
sa fim constanti si fermi
(1 comentariu, 337 vizualizari)
romani sunt cetateni de cat. ii
(2 comentarii, 334 vizualizari)
cine a castigat?
(1 comentariu, 325 vizualizari)
afirmatia in privat
(1 comentariu, 320 vizualizari)
chiar si base are dreptul la intimitate și la libertatea vieții particulare
(2 comentarii, 318 vizualizari)
eliminati cuvintul rom/rrom/romani etc.
(2 comentarii, 305 vizualizari)
in romana
(1 comentariu, 281 vizualizari)
sunteti mai rau ca base...
(1 comentariu, 275 vizualizari)
haradeni
(1 comentariu, 240 vizualizari)
o daaaaa
(1 comentariu, 213 vizualizari)
sunteti mai rau ca base...
(1 comentariu, 201 vizualizari)
avem presedintele pe care il meritam
(1 comentariu, 179 vizualizari)

ale omului
prevede mai mult decât clar următoarele:
art. 2.
(1) toți oamenii sunt liberi și egali în drepturile,...