"Companiile care repara si intretin drumurile se constituie intr-o mafie si nu doresc folosirea bitumului polimerizat, un material care ar face ca drumurile sa fie raparate mai rar, deoarece veniturile acestor companii s-ar diminua astfel, a declarat presedintele Rompetrol.

Patriciu a subliniat ca bitumul polimerizat este produs in lume pe scara larga, de companii importante, precum Exxon sau BP, insa in Romania patrunde greu, din cauza ca "exista o cardasie intre politicieni si mafiotii drumurilor. Ei muta bordurile din loc in loc si asfalteaza ca sa aiba ce repara", a spus Patriciu.


Dinu Patriciu a dat ca exemplu DN2, intre Buzau si Urziceni, care in 1999 a fost reparat cu acest tip de asfalt si se prezinta bine si in prezent, desi este intens circulat.

Afirmatiile presedintelui Rompetrol au venit dupa ce ieri, directorul Companiei de Autostrazi, Mihai Grecu a anuntat ca va fi modificata solutia tehnica privind constructia de drumuri, astfel incat firmele vor fi obligate sa construiasca cu bitum modificat, care costa cu 20% mai mult decat cel obisnuit. Reprezentantul companiei a explicat ca acest material este fabricat in Romania de doua firme Rompetrol si Colas.

Fostul ministru democrat al Transporturilor, Radu Berceanu sustine, pe de alta parte ca actualul ministru liberal Ludovic Orban "pregateste o noua lovitura grea, tot de „tip mafiot”, data banului public si tuturor constructorilor de drumuri din Romania", in favoarea omului de afaceri Dinu Patriciu.