Presedintele delegatiei CSU in Parlamentul European, eurodeputatul Markus Ferber, a avertizat Guvernul Romaniei sa continue sa urmareasca atent reformele in domeniile agriculturii si luptei impotriva coruptiei

In timp ce ureaza bun venit Romaniei ca membru al Uniunii Europene, intr-un document datat 4 noiembrie, la Bruxelles, Ferber face apel la Guvernul roman sa fie serios in indeplinirea solicitarilor stabilite de Comisia Europeana. Acestea includ progresul in implementarea sistemului de administrare a fondurilor agricole si furnizarea continua de probe catre lupta impotriva coruptiei si crimei organizate.Mai multe progrese sunt, de asemenea, necesare in lupta impotriva coruptiei, a adaugat Ferber. „In ultimul raport asupra progreselor Romaniei, din iunie 2007, Comisia Europeana a identificat un numar de puncte unde guvernul trebuie sa faca mai multe, cum ar fi imbunatatirea conditiilor in ceea ce priveste procedurile judecatoresti de tratare a coruptiei la nivel inalt.

Un angajament politic ferm este necesar pentru a face din lupta impotriva coruptiei un proces ireversibil”, a spus Ferber. Reamintim ca, parlamentarul german din partea Partidului Popular European, a trimis in urma cu ceva vreme o scrisoare comisarului Franco Frattini in care ii cere analizarea posibilitatii activarii clauzei de salvgardare pe Justitie pentru Romania. Ferber si-a declarat ingrijorarea fata de incalcarea independentei procurorilor in Romania.

The Economist: Lipsa efectelor luptei anticoruptie

Fostul ministru roman al Agriculturii are la fel de putine sanse sa ajunga dupa gratii ca si alte personalitati suspectate de coruptie, se spune in publicatia The Economist, referindu-se la scandalul ce a determinat demisia lui Decebal Traian Remes, in particular, si la lipsa efectelor in lupta contra coruptiei la nivel inalt din Romania, in general.

The Economist aminteste ca, potrivit ultimului studiu Transparency International, perceptia coruptiei este la cel mai ridicat nivel in Romania, dintre toate tarile membre UE. “Optimistii spera ca un guvern rau va epuiza, la urma urmei, rabdarea alegatorilor.

Pesimistii se tem ca imaginea unui membru nou al UE, nerusinat de corupt, ar putea discredita insasi notiunea de extindere europeana”, mai precizeaza publicatia, citata de Hot News. Aceasta scrie ca principalul instrument pe care il are la indemana UE pentru a “recapata ceea ce s-a pierdut dupa ce Romania a capatat statutul de membru cu drepturi depline” este posibilitatea ca verdictele instantelor romanesti sa nu mai fie recunoscute in celelalte state membre.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.