Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a declarat ca discutiile cu Comisia Europeana (CE) privind modificarea taxei de prima inmatriculare nu s-au incheiat, iar aceasta taxa va fi modificata dupa ce Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) si CE vor ajunge la o intelegere

"CE poate sa declanseze a doua etapa a procedurii de infringement numai printr-un contact direct cu MEF, ceea nu s-a realizat", a spus ministrul economiei, Varujan Vosganian.

Potrivit ministrului, in prezent discutiile pe aceasta tema cu CE nu sunt finalizate.

"Am inaintat CE proiectul de modificare insotit de explicatiile noastre si odata ce vom ajunge la o intelegere vom modifica aceasta taxa", a mentionat, citat de NewsIn, Vosganian.

Purtatorul de cuvant al comisarului pentru taxe, Maria Assimakopoulou, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, ca CE va deschide, pana la sfarsitul anului, a doua etapa a procedurii impotriva Romaniei in cazul taxei de inmatriculare, daca autoritatile nu vor pune in practica legislatia aliniata la cea europeana. Potrivit purtatorului de cuvant, scopul Comisiei Europene, in cadrul dialogului cu partea romana, este sa ofere consiliere si nu sa-si dea acordul formal pe un proiect legislativ al guvernului.

Pe de alta parte, Finantele considera, la randul lor, ca au oferit Comisiei toate informatiile cerute, iar potrivit unor surse, legislatia nu a fost inca modificata intrucat forul european nu a transmis niciun raspuns Romaniei la scrisoarea trimisa in septembrie. Aceasta scrisoare a continut doua studii ale pietei auto care, conform solicitarii CE, ar fi urmat sa reflecte daca gradul de uzura al masinilor luat in calcul de Finante pentru plata taxei corespunde cu cel evaluat de Comisia de Asigurari si de Uniunea Asiguratorilor.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.