Legea obliga postul public de radio sa le acorde trei tronsoane orare partidelor: un spatiu permanent de dezbatere, unul de campanie europarlamentara si altul pentru referendum. Pentru a le face loc, uneori sunt suspendate si emisiuni considerate incomode
La Radio Romania Actualitati (RRA), grila de programe se apropie de sufocare din cauza obligatiei de a le face loc partidelor sa-si sustina pozitiile in cele doua campanii care se apropie: cea pentru alegerile europarlamentare si cea pentru referendum. De altfel, din vremuri imemoriale, politicienii mai beneficiaza de inca un spatiu asigurat de radioul public - emisiunea "Antena Partidelor Parlamentare". Ca sa faca loc in grila, conducerea editoriala a RRA a trebuit sa suspende cateva emisiuni pe timpul campaniei. De luni pana vineri, de la ora 15.00 la 15.50, au fost scoase patru emisiuni de dezbateri sociale (una de medicina, una de administratie locala, una de invatamant si una sociala) si o emisiune de autor pe teme de politica externa si europeana - "Periscop". De-a lungul vremii (in timpul guvernarii Nastase sau in campania pentru referendumul din luna mai), realizatorii acestor emisiuni, sotii Bogdan si Cerasela Radulescu, s-au aflat de mai multe ori in conflict cu conducerea institutiei, din motive de nerespectare a politicii editoriale impuse de sus.

"Tronsonul orar a fost stabilit prin negociere, in Comisia speciala din Parlament. Aceste 50 de minute trebuiau scoase de undeva si am ales o ora rezonabila, ca sa nu stricam prime-time-ul", ne-a explicat Doina Jalea, redactor-sef al RRA. Ea neaga eliminarea anumitor emisiuni incomode pentru politicieni: "De data aceasta, nu e vorba de emisiuni scoase din alte ratiuni. Dar nu poti sa bagi un picior in pantof, daca acolo este deja un alt picior".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.