Statul va cheltui 500 de milioane de euro pentru cei 40 de kilometri de autostrada care vor scoate in lume parcul industrial Nokia
Statul roman va investi in autostrada Nokia 500 de milioane de euro, o suma mai mult decit dublul valorii investite de compania finlandeza in comuna Jucu, respectiv 200 de milioane de euro. Potrivit unor informatii publicate in premiera de Cotidianul, in urma cu citeva luni, oficialii Nokia au conditionat investitia de linga Cluj de realizarea autostrazii. Directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Mihai Grecu, a negat, la acel moment, faptul ca se intentioneaza construirea autostrazii, precum si pe acela ca principala destinatie a acesteia va fi deservirea parcului industrial din comuna Jucu. Vineri, el a revenit confirmind cele publicate de Cotidianul.

„Cind va incepe productia la Nokia, vor fi mii de masini si TIR-uri care vor trebui sa ajunga de la fabrica la aeroport si la autostrada Transilvania. De asemenea, autostrada ar servi si drept centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relatia Bistrita-Dej spre Zalau“, a declarat, potrivit MEDIAFAX, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara, vineri, dupa o intilnire cu Mihai Grecu.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.