Daca inainte de 1989 Ion Caramitru era (si el) un favorit al lui Gogu Radulescu - cu tot ceea ce insemna el, de la CPEx al PCR la KGB -, dupa 1989 el a ramas un actor favorit; al tuturor regimurilor. In decembrie 1989 se remarca drept cel care a declansat distrugerea Bibliotecii Centrale Universitare (cu tot cu mai multe manuscrise ale lui Mihai Eminescu) si a Muzeului National de Arta. In timpul Pietei Universitatii - 1990, ca membru de baza al FSN, el a ramas in memoria manifestantilor drept cel care s-a opus unei intalniri televizate intre liderii demonstratiei si conducerea FSN, ceea ce l-a determinat pe Ion Iliescu sa emita celebra “atunci sa fiarba in suc propriu”, cu referire la protestatarii anti-comunisti si grevistii foamei. Ca si in cazul altor agenti de influenta ai unor puteri straine, daca la prima vedere cazul Ion Caramitru pare ca intra in sfera de interese a Marii Britanii, tinand cont de istoria zbuciumata a MI6 si de razboiul pierdut de lorzi cu inteligentele nefaste ale KGB, credem ca mai curand, si in acest caz, victoria nu apartine nici Coroanei Britanice, nici Romaniei.

In “Interesul public”, jurnalistul de investigatii Dan Badea vine cu o noua ancheta cu implicatii adanci in increngatura jocurilor operative ante-decembriste dintre KGB, MI 6 si Securitatea romana. In acelasi interes, public, venim si noi cu cateva amanunte. Din sursele Civic Media, Ion Caramitru, pe care Securitatea il lasase in anii '67-'68 sa circule nestingherit pe la diverse receptii diplomatice (ca si pe Andrei Pippidi, de exemplu), a fost curtat de catre serviciile de informatii ale Marii Britanii, reprezentate stralucit in Romania de catre John Villiers. Ministru consilier pe probleme culturale al Ambasadei Marii Britanii, John Villiers, care provine dintr-o veche familie cu sange regal, impreuna cu sotia sa, Miranda, se pare ca au iubit realmente Romania.

Dupa plecarea de la post, se spune ca Villiers, desi a ajuns seful spionajului britanic pe o parte a Asiei, cu rezidenta la Singapore, a ramas atasat Romaniei si problematicilor Europei de Est. Cat au stat aici, cei doi au incercat sa contureze un proiect britanic, interferat si preluat apoi de catre serviciile de informatii rusesti. Proiectul consta in crearea si incurajarea unei miscari intelectuale de disidenti.
Ca sa intelegeti mai bine serparia, va semnalam ca majoritatea disidentilor formati de KGB si “incurajati” prosteste si de alte servicii occidentale au ajuns in functii de control dupa 1989. Unul dintre aceste noduri ale Retelei de celule este format de Grupul pentru Dialog Social. Care este legatura intre GDS, conspiratorii KGB si MI 6? Ei bine, iata una: cu toate ca „Dennis Deletant, care lucra la School of East European Studies, era inclinat sa creada ca orice ajutor extern dat dizidentilor romani ar avea consecinte regretabile“, dupa cum se confeseaza ziarista Jessica Douglas-Home, colaboratoare la publicatii precum The Guardian, The Telegraph, The Times ori Wall Street Journal, aceasta a facut, in anii '80, cateva calatorii de documentare in tari aflate in spatele Cortinei de Fier, printre care si Romania. Scopul era de a cunoaste intelectuali disidenti si a-i sprijini in rezistenta lor impotriva regimului comunist, dupa cum constata si o cercetatoare a fenomenului, Carmen Andras, citata de Observator Cultural (o revista de propaganda a neo-kominternismului).

Citeste si:

Jurnalista trimisa la inaintare, in prospectie, este “ajutata”, in aceasta intreprindere riscanta, de intelectuali romani ce ii fusesera recomandati, printre care Mariana Celac (sotia lui Mihai Botez, plecat deja in Statele Unite), careia ziarista ii impartaseste planul de a fonda o „universitate clandestina“, o retea de intelectuali romani si occidentali, in care Mariana Celac urma sa „indeplineasca rolul de punct focal“.

Iata ce ne mai reda Carmen Andras: Jessica Douglas-Home se intalneste din nou cu Mariana Celac, care isi exprima entuziasmul pentru planul de colaborare culturala romano-britanica dincolo de Cortina de Fier: „In cele din urma, am discutat problemele de mediu ale Romaniei, care erau catastrofale chiar si in comparatie cu standardele est-europene. Mariana dorea sa-l prezinte pe ecologul britanic Tom Burke lui Ion Iliescu, pe care mi-l descrisese drept un om 'interesant>>, fost ministru al apelor, cazut in dizgratie, si care conducea acum o editura obscura din Bucuresti, Editura Tehnica. Mariana credea ca ar fi bine ca Burke sa-i scrie lui Iliescu, explicandu-i ca a citit un articol al acestuia despre poluarea apelor si ca ar fi incitant sa faca un schimb de idei. Potrivit spuselor ei, Iliescu era ingrozit de ceea ce vazuse in calitate de ministru si cauta cai de iesire din aceasta situatie nefericita, fara sa poata fi insa indicat drept cel care a starnit intreaga poveste. Toate acestea au fost discutate in soapta, in bucataria Marianei. Apoi, mi-a scris pe o bucatica de hartie ca se vorbea despre Iliescu ca posibil succesor al lui Ceausescu... Familia Marianei avea unele legaturi cu Iliescu (fratele ei, de pilda, a devenit ambasador in Marea Britanie), dar, desi mintea ma sfatuia sa fiu precauta, inima imi spunea ca ea era de partea ingerilor“... A ingerilor cazuti, am putea spune noi.

Cine este Mariana Celac? Pai, pe langa faptul ca este membra fondatoare a GDS, ca “punct focal”, ea mai este, dupa cum ati inteles, fosta sotie a lui Mihai Botez si sora lui Sergiu Celac. Despre Mihai Botez, puteti auzi destule. Ce stim sigur este ca a fost prima alegere a lui Ion Iliescu pentru pozitia de ambasador al Romaniei la ONU si apoi in SUA, in timp ce Sergiu Celac a fost primul ministru de Externe al Guvernului FSN si, apoi, timp de sase ani, ambasador in...Marea Britanie. Sergiu Celac nu a fost insa, inainte de 1989, numai traducatorul lui Ceausescu in timp ce se plimba in caleasca cu Regina, la Londra. Despre Sergiu Celac orice apropiat al serviciilor de informatii o sa-si spuna parerea destul de transant: agent al Moscovei. Tatal lui Sergiu si al Marianei a fost de altfel primul prefect al Craiovei in perioada sovietizarii si apoi, membru al Comitetului de Stat al Planificarii.