Premierul Tariceanu si omologul sau bulgar, Serghei Stanisev au anuntat, astazi, la Sofia, intentia organizarii unor sedinte comune ale celor doua guverne. Bulgaria devine astfel a treia tara cu care executivul roman intentioneaza sa puna in practica un asftel de proiect, dupa Ungaria si Republica Moldova.

"Sunt convins ca o reuniune comuna a celor doua guverne ne va permite sa realizam pasi concreti pentru materializarea multor proiecte", a declarat premierul Tariceanu.

Tariceanu a declarat ca subiectele de discutie de interes comun vor fi avea in vedere construirea podului Calafat-Vidin, amenajarea unui baraj hidroelectric la Turnu Magurele-Nicopol, proiectul Nabucco si modernizarea podului existent de la Ruse, informeaza NewsIn.

Acest anunt care priveste colaborarea dintre guvernele celor doua tari vecine, Romania si Bulgaria, survine dupa ce, Premierul Calin Popescu Tariceanu si omologul sau din Republica Moldova, Vasile Tarlev, au convenit, la sfartitul lunii iunie, organizarea unor sedite comune de guvern.

Singura tara cu care Romania a organizat deja sedinte de guvern comune este Ungaria, iar in toamna acestui an, urmeaza sa aiba loc a treia sedinta comuna a celor doua guverne.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.