Avertismentele date de Comisia Europeana pe tema activarii clauzei de salvgardare pe agricultura nu pare sa-i ingrijoreze pe oficialii de la Bucuresti

APIA si ANSVSA continua sa lucreze pe principiul "noi muncim, nu gandim" si astfel constatam ca Ministerul de Interne (MIRA) si Serviciul Roman de Informatii (SRI) sunt in scripte proprietari de cirezi. Aproximativ 600.000 de animale au fost lasate de angajatii APIA si ANSVSA pe dinafara sau incadrate gresit in registre. Ca urmare, proprietarii de fapt si de drept s-au trezit ca nu-si pot incasa subventiile cuvenite. Conducerile celor doua institutii recunosc cu nonsalanta ca au probleme, dar ne dau clasicele asigurari ca "totul va fi bine". APIA ne-a comunicat ca "mai sunt aspecte tehnice care trebuie rezolvate, conform unui plan de remedieri asumat". Executivul mai are si alte obligatii financiare de onorat fata de fermieri, iar pierderile inregistrate de acestia sunt colosale. Dupa cum avertizeaza presedintele Federatiei Sindicatelor din Agricultura - Agrostar, Stefan Nicolae, acestea se ridica la peste 500 milioane de euro.
Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) si Agentia pentru Plati si Interventie in Agricultura (APIA) continua seria matrapazlacurilor. Aproape 60.000 de fermieri din toata tara ar putea pierde subventiile acordate pentru vitele din batatura, pentru ca angajatii institutiilor amintite nu stiu sa inscrie date in registre. Astfel, zeci de animale nu au fost cuprinse in baza de date.
Seceta de anul acesta a triplat pretul furajelor, iar oamenii si-au vandut animalele pe doi lei sau le-au sacrificat pentru a nu le vedea cum mor de foame. Ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, cei care au rezistat se vad in imposibilitatea de a beneficia de drepturile banesti care li se cuvin. Fermieri din toata tara au constatat, atunci cand au cerut subventiile pentru vitele din curte, ca acestea nu exista in registrele oficiale. Motivul este simplu: sistemele electronice sunt prea complicate pentru salariatii APIA si ANSVSA, care nici macar nu pot sa faca diferenta intre un cod de carantina si unul de inregistrare. Aproape jumatate dintre vacile pe care oamenii le cresc in propriile gospodarii sau ferme au disparut din documentele oficiale gestionate de cele doua institutii ale statului. Iata de ce fermierii nu pot primi subventiile pentru vite. Desi au toate actele in regula, ei sunt plimbati de la ANSVSA la APIA si invers. Unii, mai norocosi, au reusit sa rezolve situatia. Pentru alte aproape 600.000 de capete, fermierii nu-si vor primi banii. Multe dintre aceste animale se regasesc ca apartinand Serviciului Roman de Informatii, Ministerului de Interne, altele au ajuns sa fie inregistrate pe numele unor proprietari de ferme de melci, potrivit presedintelui Federatiei Agrostar, Stefan Nicolae. Ce fac autoritatile? Ridica din umeri neputincioase, isi recunosc vina, dar nu rezolva nimic. Radu Roatis, presedintele ANSVSA, spune ca datele sunt verificate de angajatii din subordine, adica medicii veterinari, impreuna cu cei de la APIA. Ministerul Agriculturii a emis un ordin prin care fermierii trebuie sa obtina de la veterinari adeverinte de inregistrare a animalelor, pe care sa le depuna la APIA. Ultimul raport al expertilor europeni cu privire la activitatea APIA a relevat numeroase puncte nevralgice, mai ales legate de functionarea sistemelor informatice. Daca situatia nu va fi remediata, Romania ar putea pierde un sfert din banii pentru platile directe la hectar. Guvernul va trebui, potrivit unui oficial al UE, sa scoata de la bugetul de stat echivalentul penalizarilor, adica peste 100 milioane de euro.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.