DNA a cerut ieri aviz de la Cotroceni pentru inceperea urmaririi penale a ministrului justitiei, Tudor Chiuariu si a fostului ministru al comunicatiilor, Zsolt Nagy, in dosarul care vizeaza imprejurarile in care Compania Posta Romana a intrat in posesia unui imobil.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat in 10 septembrie ca efectueaza acte premergatoare cu privire la legalitatea unor achizitii realizate de Compania Posta Romana precum si cu privire la legalitatea unor asocieri ale acestei institutii sau ale angajatilor sai, in diferite firme, informeaza NewsIn.

Ministrul justitiei, Tudor Chiuariu, sustine ca avizarea Hotararii de Guvern nr. 377/2007, prin care terenul din Calea Victoriei nr.133-135 a trecut in proprietatea Postei Romane, s-a facut cu respectarea prevederilor legale, se arata intr-un comunicat al Ministerului Justitiei remis ieri, agentiei NewsIn.

DNA a mai precizat ca, in cadrul acestui dosar, in cursul lunii aprilie 2007, ca urmare a unei stiri aparute la 25 aprilie 2007 pe postul de televiziune „The Money Channel” legata de asocierea Postei Romane cu doua societati comerciale pe actiuni, procurorii au extins verificarile cu privire la modul in care, imobilul situat in Bucuresti, Calea Victoriei nr. 133-135, definit ca fiind proprietate publica a statului, conform H.G. 550/1996 si H.G. 1034/2001, a fost constituit de catre Compania Nationala Posta Romana ca aport la capitalul social al unei firme private S.C. Imopost Developments S.A.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.