Presedintele PIN, Cozmin Gusa, a declarat, astazi, la Cluj ca va multumi public membrilor Miscarii pentru Integrare Spirituala in Absolut (MISA), daca vor strange semnaturile necesare depunerii listei de candidati a partidului sau, la Parlamentul European.

„Nu stiam ca este atat de mare sustinerea din partea membrilor MISA. Am avut trei colege care fac yoga in cadrul organizatiei. Ma bucur ca yoghinii de la MISA ne sustin pe noi. Le si multumesc in avans pentru sustinere”, a declarat presedintele PIN, care a indemnat MISA sa il sustina in continuare, informeaza NewsIn.

Cosmin Gusa s-a aratat simpatizant al miscarii si a declarat ca nu va uita sa le multumeasca yoghinilor de la MISA, spre deosebire de Traian Basescu, despre care Gusa spune ca a fost votat la alegerile prezidentiale din 2004 de zeci de mii de adepti ai MISA si a uitat dupa aceea de ei.

„Traian Basescu a ajuns presedinte al Romaniei cu sprijinul direct al celor de la MISA, care au fost in 2004, intre 250.000 - 300.000 de voturi, dupa care a uitat sa le multumeasca. Daca Basescu a ajuns presedinte cu voturile lor, nu inteleg de ce Lavinia Sandru nu poate ajunge in PE cu sprijinul celor de la MISA”, a mai spus Cozmin Gusa, cu referire la deputatul PIN care ocupa primul loc pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare.

Pe langa faptul ca simpatizeaza MISA, Gusa a recunoscut ca a fost impresionat cand a auzit ca la formarea spiralei spirituale, yoghinii se gandesc la Romania. „Se concentreaza pentru ca Romaniei sa-i fie mai bine. E un lucru pe care putine organizatii il fac”, a subliniat presedintele PIN.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.