Un activist de varf al Frontului din care face parte si Ion Iliescu, Frontul Ateu si Anticrestin, scrie, referindu-se la alegerile de astazi:
"Care este miza competitiei pentru scaunul patriarhal? Nimic nu mi se pare mai explicativ pentru aceasta intrebare decat frapanta analogie dintre cei doi ierarhi si asezarea pe esichier a perechilor lor politice la inceputul anilor '90. Ca si atunci, infruntarea se duce intre fractiuni de mostenitori ai regimului.
Una, care accepta inevitabilitatea intrarii Romaniei intr-o lume a democratiilor, dar pe cat se poate, in conditiile controlate acasa.
Cealalta fractiune exprima resurectia nationalismului ceausist violent si vulgar. Ne aflam in fata unei confruntari de tip Ion Iliescu si Vadim Tudor (sau Funar).
Mergand mai departe cu comparatia, Gabriel Andreescu, autorul interesantei analize, il identifica pe "discretul", "eficientul", "diplomatul" Daniel al Moldovei cu... ati ghicit, cu echilibratul Iliescu. Criminalul bolsevic cu mainile ude de sange, ales de "societatea civila" drept optiune viabila - atat in 1990, cand Andrei Plesu si ai sai stateau la dreapta lui Ilici, cat si ulterior, ori de cate ori a venit vorba de Putere in Romania. Iliescu a fost Blestemul Romaniei. Patriarhul Teoctist l-a identificat exact. Anti-Hristul. Daniel al Moldovei a ales atunci, in 1996, sa fie alaturi de Ion Iliescu. Si acum este sustinut tot de frontul ideologic creat la umbra lui Iliescu.
Biserica Ortodoxa Romana se afla astazi in fata unui eveniment de o importanta covarsitoare. Poate unul dintre cele mai semnificative de la momentul recunoasterii sale la data de 30 iulie 1925, cand Biserica Ortodoxa Romana, ridicata la rangul de Patriarhie, a fost recunoscuta prin Tomos-ul Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea.
Alegerea urmasului Patriarhului Teoctist va marca pentru o perioada insemnata directia Bisericii. Faptul ca Patriarhul a murit in circumstante neelucidate inca, tot la o data de 30 iulie, poate fi o simpla coincidenta. Faptul ca a fost impins practic catre moarte, din neglijenta sau rea-credinta, este deja o evidenta.
Moartea Parintelui Patriarh Teoctist a fost una martirica. Nu degeaba seful statului i-a acordat postmortem "Steaua Romaniei in rang de Colan". Numai eroii Neamului pot primi o astfel de distinctie speciala. Parintele Teoctist a murit in chinuri, mursecat de cutit, sufocat si inecat in propriul sau sange. Faptul ca Spitalul in care s-a savarsit este condus de un conclav masonic este poate doar o coincidenta. Dupa cum tot o coincidenta ar putea fi si faptul ca a fost ingropat in exact aceeasi zi in care a fost depus in mormant Patriarhul anterior, Justinian Moisescu. Dupa cum poate tot o intamplare tipica vremii de astazi este si faptul ca nu a avut loc nici un fel de ancheta, desi cea mai mare parte a presei de investigatii din Romania a sesizat controversele si a semnalat suspiciunile legate de sfarsitul Patriarhului.
Patriarhului i s-a dorit cu ardoare sfarsitul. Stau marturie articolele celor care s-au bucurat de moartea sa. La adresa www.teoctist.info au fost stranse laolalta toate cele ce s-au scris dupa moartea sa. O buna parte dintre cei care au batjocorit memoria Patriarhului Teoctist sunt actualii sustinatori ai Mitropolitului Daniel Ciobotea. Este posibil ca si asta sa fie tot o coincidenta. Unii dintre membrii Colegiului Invizibil provin din Iasi si au treaba des in partea aceea de tara invecinata cu Estul. Nu ne intalnim pentru prima oara cu retele si network-uri conspirate si infasurate mai mult sau mai putin strans in itele serviciilor de aici si de aiurea.
In vremea comunismului, inventat tot intr-un conclav invizibil, peste 3000 de preoti si calugari ortodocsi erau aruncati in temnite ori izgoniti din manastiri. Unii dintre cei care ataca astazi Biserica trudeau atunci la faurirea comunismului pe bazele materialismului stiintific si la crearea omului nou al societatii socialiste multilateral dezvoltate. Nici in timpul celei mai cumplite prigoane bolsevice Biserica Ortodoxa nu si-a modificat dogmele si morala, nici cultul si nici propria istorie.
Tortionarii securitatii comuniste ii numeau pe preoti, in dosarele lor, agenti ai burghezo-mosierismului, banditi, reactionari, homosexuali ori legionari.
Aidoma inchizitorilor securitatii comuniste, corifeii GDS-ului si ai Colegiului Invizibil (numele initial al retelei Noua Europa, reprezentata la varf de gruparea Plesu-Tismaneanu), nu se lasa mai prejos, pentru ei preotimea ortodoxa nefiind altceva decat satane in sutane, turnatori la securitate, fascisti, xenofobi, fundamentalisti,... sau chiar homosexuali-legionari, cand le vine lor bine la mana.
Linsajul mediatic declansat impotriva ortodoxiei romanesti nu este fara miza. Brutalitatea, vehementa si agresivitatea limbajului, cu care este abordata si tratata preotimea ortodoxa in societatea romaneasca astazi, reamintesc practicile si metodele trotchist-staliniste in care manipularea, calomnia, dezinformarea si incitarea la lupta impotriva dusmanului de clasa erau arme consacrate.
Detractorii Bisericii Ortodoxe sunt recrutati dintre specialisti ai manipularii si diversiunii. Dintre inamicii Bisericii, multi sunt cu angajamente la Securitate sau cu "Stefan Gheorghiu" la baza. Ignoranta "judecatii" acestora nu este depasita decat de impostura lor.
Preotii au marturisit Adevarul credintei in pofida prigoanei ateiste. Ofiterul de securitate era initial un activist de Partid cu insarcinari speciale. Partidul avea ca principal ax ideologic ateismul "stiintific".
Cu toate persecutiile si umilintele la care au fost supusi, ostasii lui Hristos nu au ingenuncheat in fata activistilor Partidului si Securitatii.
Drama de azi a Romaniei este ca majoritatea ofiterilor din sistemul care are ca sarcina apararea Tarii au ramas tot atei. Adica sunt mai tovarasi cu Gabriel Andreescu decat ar vrea sa admita si sa recunoasca. Soldatii in uniforme negre, calugarii si preotii de mir, clerul in majoritatea sa, nu L-au tradat pe Hristos si nici pe omul credincios, chiar daca Biserica a fost nevoita sa indure umilintele Cezarului comunist. Biserica Ortodoxa a ramas pivotul romanitatii, institutia in care milioane de romanii isi pun nadejdea.
In ultima perioada de timp, la initiativa patriarhului, se desfasurau in cadrul unor Comisii ale Sfantului Sinod lucrarile de modificare a Statutului BOR, practic regulamentul dupa care se calauzeste Biserica. Se stie ca acest statut fusese modificat in perioada comunista astfel incat sa favorizeze o interventie a statului si a persoanelor straine de interesul Bisericii in soarta acesteia. Acesta ar putea fi considerat cel mai important pas facut de Biserica pentru a se desprinde de puterea seculara a unui stat dovedit tot mai mult in ultima perioada de timp defavorabil Bisericii si manifestarilor crestine.
Unul dintre principalele obiective era eliminarea laicilor din Marea Adunare Bisericeasca pentru a impiedica pe viitor interventia unor potentiali dusmani ai Bisericii in deciziile cele mai importante ale acesteia, cum ar fi alegerea episcopilor si a patriarhului.
Probabil ca dupa schimbarea statutului, in scurta vreme P. F. Patriarh Teoctist s-ar fi retras, nu inainte de a organiza noile alegeri.
Venirea unui urmas dorit de Patriarh in fruntea BOR nu era decat o problema de timp, caci autoritatea in sinod a Patriarhului ar fi impus cu siguranta aceasta ultima dorinta a sa. Chiar daca Patriarhul Teoctist s-ar fi imbolnavit grav, mai ramanea inca timp pentru intrunirea Marii Adunari Bisericesti si pentru realizarea alegerii dorite de el.
Asadar, singurul lucru care ar fi putut interveni pentru a schimba soarta Bisericii Ortodoxe Romane, a doua ca numar de credinciosi dupa Biserica Rusiei, nu era decat moartea subita a P. F. Patriarh Teoctist. Numai astfel el putea parasi lumea aceasta fara sa lase nici macar un ultim cuvant sau un testament spiritual. Ultimul sau cuvant, credem, este "Nu votati cu Anti-Hristul!".