Guvernul va adopta, miercuri, o ordonata de urgenta pentru a modifica procedura de acordare a cetateniei, in sensul reducerii formalitatilor birocratice si a scurtarii perioadei de solutionare a acestei proceduri, a declarat, sambata, la Scoala de vara a Tineretului National Liberal de la Costinesti, ministrul justitiei, Tudor Chiuariu.

Potrivit ministrului Justitiei, modificarea Legii cetateniei este necesara “pentru a face procedura administrativa mai usoara”, in contextul in care, a afirmat Chiuariu, exista cereri depuse in 2002-2003 si care nu au fost inca solutionate. Dincolo de recentul scandal al vizelor, problema cetateniei a constituit un alt punct sensibil in relatiile diplomatice dintre Chisinau si Bucuresti. Cu cateva luni in urma, Guvernul de la Chisinau a cerut ajutorul comunitatii internationale ca sa-si foloseasca influenta asupra Romaniei, pentru ca Bucurestiul sa nu se mai amestece in treburile Republicii Moldova. Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a declarat, in urma cu ceva timp, ca ceea ce s-a intamplat pana acum a fost “o bataie de joc” la adresa solicitantilor de cetatenie romana. Acesta a afirmat ca va propune Parlamentului, in septembrie, un proiect de lege prin care se va simplifica procedura administrativa de acordare a cetateniei. Chiuariu va propune ca judecatorii sa fie inlocuiti din componenta Comisiei de consilieri juridici asimilati magistratilor, din Ministerul Justitiei, iar Comisia va lucra cu caracter permanent, cinci zile pe saptamana. De asemenea, ministrul a declarat ca se vor lua toate masurile necesare pentru ca avizele diferitelor institutii sa fie acordate in termene rezonabile. Tudor Chiuariu arata, intr-un comunicat, ca la preluarea mandatului, in aprilie 2007, existau peste 30.000 de cereri nesolutionate, alte 400.000 fiind depuse la consulatul de la Chisinau. “De asemenea, in perioada ianuarie 2005 - martie 2007, corespunzatoare mandatului Macovei, au fost introduse 12 cereri de chemare in judecata de catre solicitantii de cetatenie care nu primisera un raspuns si au fost introduse doua recursuri impotriva hotararilor pronuntate de instante in asemenea cauze”, se mai precizeaza in comunicat. Astfel, preocuparea pentru imbunatatirea Legii cetateniei i-a determinat pe reprezentantii Ministerului Justitiei sa anunte modificarea acestui act normativ pentru a scurta durata de solutionare a cererilor. Intrebat care este parerea lui despre propunerea Ministrului Justitiei, avocatul Aurelian Pavelescu a raspuns: “Zeci sau chiar sute de mii de cereri nu sunt solutionate si nu cred ca este vorba de o intamplare. Este vorba de o blocare premeditata si cred ca este necesar ca situatia sa intre in vizorul Parchetului. Este inacceptabil ca sute de mii de oameni sa nu beneficieze de drepturi legale, care sunt garantate si prin conventiile internationale la care Romania este parte. Practic este vorba de un refuz al statului de a aplica legislatia in vigoare si cred ca cei care se ocupa de aceasta problema in ministerul Justitiei trebuie sa raspunda penal.”


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.