ZIUA continua dezvaluirile despre activitatea Directiei Nationale Anticoruptie * Desi a avut in 2006 un buget impresionant, de peste 20 de milioane de euro, rezultatele procurorilor lui Daniel Morar (foto) au fost dezastruoase

Directia Nationala Anticoruptie a devenit una dintre cele mai costisitoare institutii din Romania. An de an, zeci de milioane de euro, bani proventi de la bugetul de stat si din fonduri europene, sunt inghititi de institutia condusa de procurorul sef Daniel Morar. Totul pentru prinderea si anchetarea marilor corupti ai Romaniei. In mod normal si tinand cont de cati bani incaseaza anual DNA, activitatea procurorilor lui Daniel Morar ar trebui sa fie una extrem de fructuoasa si eficienta.

Lucrurile nu stau insa intocmai. Ba dimpotriva. ZIUA a prezentat pe larg, in urma cu cateva editii, modul dezastruos in care Directia Nationala Anticoruptie isi desfasoara activitatea. Revista "Q Magazin" a mers mai departe cu ancheta privind institutia condusa de Daniel Morar si a descoperit noi aspecte cu adevarat uluitoare. Astfel, "Q Magazin" a publicat in numarul din luna august statistica oficiala prezentata in raportul de activitate al Directiei Nationale Anticoruptie pe anul 2006. Datele din "Q Magazin", verificate de ZIUA, scot la iveala o realitate cu adevarat socanta. Desi incaseaza zeci de milioane de euro an de an, rezultatele procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie sunt extrem de slabe. Eficacitatea DNA tinde spre zero.

Conform statisticii oficiale prezentate in raportul de activitate pe anul 2006, din 1004 dosare pe care DNA le-a avut de solutionat, la nivel central, procurorii lui Daniel Morar au reusit sa finalizeze doar 365. Iar majoritatea au fost finalizate fie cu neinceperea urmaririi penale, fie cu scoatere de sub urmarire penala, doar 54 de cauze fiind trimise in instanta.

La nivel central, DNA este structurat in trei mari sectii. Este vorba despre Sectia de Combatere a Coruptiei, Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie si Sectia de Combatere a Infractiunilor de Coruptie savarsite de militari. Toate aceste trei sectii au incasat bani degeaba, eficienta procurorilor fiind aproape nula. Sa le luam pe rand.

In 2006, la Sectia de Combatere a Coruptiei din 402 dosare, procurorii au finalizat numai 195. Doar in 25 a fost inceputa urmarirea penala si s-au intocmit rechizitorii, 47 de inculpati fiind trimisi in judecata, iar zece persoane arestate preventiv. La aceeasi sectie, 56 de dosare au fost solutionate cu depasirea termenului de un an de la data inregistrarii, 31 nesolutionate cu depasirea termenului de un an de la data inregistrarii, 28 de cauze solutionate cu depasirea termenului de sase luni de la inceperea urmaririi penale si noua nesolutionate la peste sase luni de la data declansarii urmarii penale. Pe de alta parte, a fost raportat un prejudiciu total identificat de 44 de miliarde de lei vechi, prejudiciu estimativ neconfirmat printr-o sentinta judecatoreasca definitiva si irevocabila.

Cea de-a doua mare sectie din cadrul DNA nu sta nici ea mai bine, rezultatele fiind si aici unele dezastruoase.

Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie condusa de procurorul Doru Tulus a reusit anul trecut sa solutioneze numai 99 de dosare dintr-un total de 428. In 18 cauze a fost inceputa urmarirea penala si s-au intocmit rechizitorii, fiind deferite instantei 84 de persoane dintre care trei au fost arestate preventiv. Procurorii de la sectia condusa de Doru Tulus au solutionat 11 dosare la peste un an de la data inregistrarii acestora si 19 cu depasirea termenului de sase luni de la data inceperii urmaririi penale. De asemenea, 55 de dosare nu au fost solutionate la mai bine de un an de la data inregistrarii, iar 37 nu au fost finalizate la peste sase luni din momentul in care s-a declansat urmarirea penala. Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie a raportat un prejudiciu total identificat de 735 de miliarde de lei vechi, prejudiciu estimativ care, la fel ca si la Sectia de Combatere a Coruptiei, nu a fost confirmat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.

71 din 174

Procurorii de la Sectia de Combatere a Infractiunilor de Coruptie savarsite de militari au avut de solutionat 174 de dosare. Au reusit sa finalizeze doar 71, in 11 dintre acestea incepandu-se urmarirea penala si intocmindu-se rechizitorii. 31 de inculpati au fost trimisi in fata instantei, trei persoane fiind arestate preventiv. De asemenea, 9 cauze au fost solutionate la peste un an de la data inregistrarii, iar 14 nesolutionate. Alte 10 dosare au fost solutionate cu depasirea termenului de sase luni de la data inceperii urmaririi penale, iar 14 au fost nefinalizate. Si la aceasta sectie, procurorii au identificat un prejudiciu total a carui valoare este de 16 miliarde de lei vechi. Nici acesta insa nu a fost confirmat in instanta.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.