Serviciile secrete romanesti duc un razboi crunt pentru mentinerea puterii discretionare de care se bucura la ora actuala. Noua legislatie cu privire la securitatea nationala reintrata, ieri, in dezbaterea parlamentarilor a determinat SRI si SIE sa desfiinteze Autoritatea Nationala de Interceptare a Comunicatiilor. Reprezentantii celor doua Servicii sustin, in esenta, ca statutul pe care il are aceasta Autoritate nu se poate substitui serviciilor secrete romånesti.

Luptele declansate de serviciile secrete au insa un balast care nu poate fi inlaturat: decizia CSAT din 17 iulie 2002 prin care SRI devine singura autoritate care poate intercepta convorbiri telefonice, hotaråre care si in momentul de fata este secretizata si prin care o serie de institutii, cum ar fi DNA si SIE, au putut asculta convorbiri telefonice in timp real chiar cu ajutorul SRI, desi acest Serviciu nu poate furniza astfel de convorbiri „live“. Lipsa unei cenzuri din partea Serviciului condus acum de George Maior a dat nastere la abuzuri grave din partea serviciilor secrete.

Aceste abuzurile sunt confirmate chiar de SRI. Declaratiile reprezentantului Directiei Juridice a SRI Eugen Iorga prin care acesta recunoaste ca interceptarile convorbirilor telefonice au scapat de sub control l-au determinat pe secretarul Comisiei parlamentare de control al SRI, Ion Stan, sa declare ca saptamåna viitoare Comisia se va reuni pentru a initia un control la unitatile centrale ale SRI. Mai mult decåt atåt, Iorga sustine ca SRI detine informatii potrivit carora o serie de firme detin tehnica speciala de interceptare a convorbirilor telefonice.

Pachetul de legi ale securitatii nationale readuce in actualitate, dupa cateva zile de acalmie, problematica interceptarilor ilegale. Cele mai importante servicii secrete romanesti - respectiv SRI si SIE - s-au opus, ieri, infiintarii unei Autoritati Nationale de Interceptare a Comunicatiilor (ANIC). Reactia celor doua servicii secrete vine dupa ce ziarul nostru a publicat in exclusivitate declaratiile generalului SRI Dumitru Zamfir din Comisia „Voiculescu“. Generalul a recunoscut in luna martie ca institutiile care colaboreaza cu SRI ascuta „live“ convorbiri telefonice, desi SRI este unica autoritate care poate intercepta aceste convorbiri. Potrivit regulilor jocului, convorbirile ar trebui sa plece - de exemplu catre SIE - numai dupa ce SRI cenzureaza anumite informatii ce nu au legatura cu motivele pentru care un personaj este ascultat.

Dar sa urmarim razboiul declansat de cele doua Servicii si situatia confuza in care se afla senatorii care analizeaza zilele acestea pachetul de legi ale securitatii nationale.

Atacul SRI

Colonelul Eugen Iorga, reprezentantul Directiei Juridice a SRI, a facut, ieri, o declaratie interesanta care arata faptul ca SRI nu vrea sa lase din mana puterea pe care i-a dat-o CSAT in 17 iulie 2002. La vremea respectiva s-a decis- desi potrivit Constitutiei, Consiliul nu poate modifica legi - ca SRI sa fie unica autoritate care poate intercepta convorbiri telefonice.

ANIC 'nu se poate disloca>> de SRI

Eugen Iorga a precizat ca ANIC, prin noile acte normative ce privesc siguranta nationala, este de fapt „un nou serviciu de informatii care isi aroga si niste competente pentru seful acesteia“. Iorga a mai spus ca Autoritatea „nu se poate disloca“ intr-un sediu si intr-o alta institutie disticte de structura SRI, pentru ca cele doua institutii sunt create „pe aceeasi infrastructura tehnica“. Colonelul Iorga a sustinut ca, daca s-ar infiinta Autoritatea Nationala de Interceptare, angajatii ei ar trebui sa lucreze in sediile centrale si judetene ale SRI. Potrivit reprezentantului SRI, aceasta situatie nu se regaseste in niciun alt serviciu de informatii din lume. El a aratat ca SRI este desemnat, potrivit legii, autoritate nationala in domeniul interceptarilor.

Firme care intercepteaza ilegal

Reprezentantul Directiei Juridice a SRI a mai aratat ca exista firme „care au fel si fel de activitati“, in spatele carora se ascunde interceptarea ilegala a comunicatiilor, „si care recurg apoi la activitati de santaj, inclusiv la adresa unor personalitati publice, din viata publica“.

Vrea sa-si conserve puterea

Mai mult, el a aratat ca SRI a inclus in pachetul legilor securitatii nationale, aflate in dezbaterea Sentului, un amendament prin care i se atribuie Serviciului competente in instrumentarea interceptarilor ilegale. De asemenea, Iorga a mai precizat ca SRI are posibilitatea de a preveni interceptarile ilegale. „Da. Avem structurile specializate. Trebuie obtinuta informatia si trebuie surprins momentul operativ, nu e simplu. Dar avem posibilitati tehnice sa realizam acest lucru“, a spus Iorga.

Subcomisie pentru legi

Senatorii din Comisia juridica au convenit, ieri, in principiu, sa ceara Biroului Permanent infiintarea unei subcomisii pentru legile securitatii nationale, care sa lucreze, impreuna cu Guvernul si initiatorii, la cele cinci legi din cadrul pachetului legislativ. In cadrul dezbaterilor din cadrul Comisiei juridice, senatorul PSD Serban Nicolae a propus, la randul sau, sa solicite Biroului Permanent ca membrii comisiei sa intocmeasca raport pe pachetul de legi al securitatii nationale, impreuna cu comisia de aparare, si nu doar aviz, asa cum era stabilit.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.