Afacerile deputatului PLD Cristian Boureanu au suscitat in ultima vreme un interes maxim, intrucat o serie din societatile sale comerciale, la care este asociat sau actionar, au aparut pe lista de datornici catre bugetul de stat, care se publica regulat pe site-ul Ministerului Finantelor. Una dintre firme, aflata azi in faliment, a fost, pana acum cateva luni, partenera de afaceri cu Grupul rusesc de cazinouri Ritzio. Sarcina lui Boureanu era de a asigura mancarea si bautura oaspetilor cazinourilor.

Acuzatiile lui Ciuvica

Liderul Grupului de Investigatii Politice, Mugur Ciuvica, l-a acuzat public pe tanarul deputat platformist (fost PNL) ca firmele sale, de la care acesta incasa an de an dividende, aveau datorii de peste 4,2 miliarde lei vechi.

Datorii acumulate incepand cu ianuarie 2005, dupa ce Boureanu a devenit deputat. Replica lui Boureanu la aceste acuze a fost abila, in sensul ca, dupa un perdaf politicianist la adresa lui Ciuvica, a ocolit sa mentioneze existenta datoriilor la care se facea referire, enumerand in schimb doar sumele pe care firmele deputatului le-ar fi avut de incasat de la stat, cu titlu de TVA. Boureanu a recunoscut in scris doar datoriile a doua din firmele sale: BS Distribution SRL si BAR OPERATOR SRL, ambele aflate in procedura de faliment de la inceputul lui 2007. Cert este - iar ZIUA detine documentul - ca indiferent daca avea vreun leu de incasat de la stat, cu titlu de TVA, pe lista datornicilor de la data de 31 decembrie 2006 a Ministerului Finantelor, cateva din firmele lui Boureanu figurau la loc de cinste, cu mentiunea ca se afla ori in executare silita, ori in procedura de instiintare de plata.

Exemplificam in acest sens doar SC Altipo Construct SA, care aparea cu obligatii catre bugetul de stat in cuantum de 131.768 RON, cu mentiunea "s-a inceput procedura de executare silita", dar si SC Topanel SRL, care aparea cu datorii care stat de 321.722 RON pentru care "s-a transmis instiintare de plata".

In cardasie cu interlopii rusi

Afacerile lui Boureanu au cunoscut insa si momente mai bune.

Unul din cele mai mari parteneriate din istoria sa de om de afaceri a fost perfectat in luna octombrie 2005, cand firma sa SC BAR OPERATOR SRL (in care Boureanu avea 20%, restul partilor sociale fiinde detinute de rude ale sale) a semnat un contract de prestari servicii cu firma RITZIO BU SRL, infiintata la Bucuresti in februarie 2005. Un SRL ai carui asociati sunt doua firme off-shore din Cipru: Ritzio Entertainment Group limited si Ritzio CIS Limited, administrat de un anume A. Ginsburg, nascut la Moscova in 1967.

Diferite surse, unele oficiale, spun ca in spatele grupului Ritzio, creat in 2002, se afla multi-miliardarii rusi Oleg Boiko (om de casa al ex-presedintelui Boris Eltin) si Boris Belotserkovsky, care detineau la un moment dat 10% din industria de jocuri de noroc a Rusiei, evaluata la sute de sali de jocuri si nu mai putin de 35.000 de slot machines.

Grupul Ritzio, care opereaza in Rusia, Ucraina, Kazahstan, Tarile Baltice si, mai nou, in Romania (unde are 22 de cluburi si cazinouri), a intrat in vizorul Kremlinului, dupa ce presedintele Vladimir Putin a cerut o lege dura care sa reduca si chiar sa scoata cazinourile din Moscova si marile orase ale Rusiei. Afacerile acestui grup, estimate la sute de milioane de euro, au fost nevoite sa se mute in mare parte in afara tarii de origine, unde grupul era asimilat in anumite cercuri cu mafia rusa. In 2006, grupul rus a invadat brusc America Latina, in state precum Bolivia, Peru si Mexic. Alte surse sustin ca miliardarul Oleg Boiko ar fi spalat banii unor carteluri sud-americane.

Boureanu a iesit din datorii

Afectat de acuzele publice ce i s-au adus pentru datoriile inregistrate de firmele sale, Boureanu ne-a pus la dispozitie un tabel cu noua dintre firmele sale (CVS Constructii si Investitii Imobiliare SRL, Altipo Construct SA, Altipo SRL, CS Line Management, Topanel Holding SRL, Knock Out Door Media SRL, Ramplast Distributie Profile SRL, Topanel SRL si Mega Trans Logistic SRL), din care reiese ca soldul acestora la finele lunii iunie 2007 este "0". Pentru ultimele doua firme, ni s-au pus la dispozitie si copii ale certificatelor de atestare fiscala emise de Administratia Financiara. Parlamentarul a specificat ca datoriile firmelor sale din trecut ar fi fost simple "datorii curente la stat, generate de activitatea normala a acestora".

Barurile din cazinouri

Cristian Boureanu a sperat probabil ca va da marea lovitura cand s-a intovarasit cu rusii de la Ritzio, judecand dupa cifrele lor de afaceri.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.