In timpul celor 21 de ani de patriarhat ai lui Teoctist, Biserica Ortodoxa romana si-a recuperat forta, devenind cea mai respectata institutie din tara. Totusi, Teoctist a devenit cap al Bisericii in plina dictatura a lui Nicolae Ceausescu, iar ulterior a descoperit ca ii este greu sa nege acuzatiile potrivit carora colaborarea sa cu sistemul totalitar a depasit pragul necesar pentru a asigura doar supravietuirea Bisericii, scrie The Times intr-un articol in care prezinta contradictiile personalitatii si mandatului lui Teoctist, plasate in context politic.

Schimbarile sale bruste de atitudine au reflectat evolutiile politice, potrivit The Times. In loc sa procedeze la o rupere clara de trecut, fostii comunisti care au conturat cursul politic al Romaniei in ultimii 17 ani i-au lasat lui Teoctist, ca sef al bisericii, sa pastreze discret vechile retele ale puterii in spatele fatadei de democratizare. Un climat de nationalism manipulat de fostii propagandisti comunisti a consolidat, de asemenea, puterea fortelor vechii garzi atat in Biserica, cat si in stat, comenteaza The Times, citat de NewsIn.

Rezistenta si abilitatea lui Teoctist i-au dezarmat pe unii critici, dar Patriarhul nu a fost in stare sa exercite prea multa influenta la nivel national, Biserica stand deoparte de aprigele dispute politice din furtunoasa tranzitie a Romaniei catre democratie. Angajamentul sau fata de ecumenism, asa cum l-au aratat eforturile persistente de a desfiinta zidurile cu Biserica Romano-Catolica, a fost probabil cel mai valoros aspect al anilor petrecuti de Patriarh in slujba religiei, considera The Times.

Teoctist a refuzat sa retrocedeze Bisericii Greco-Catolice sutele de biserici care au fost date ortodocsilor dupa ce biserica de rit apusean loiala Vaticanului a fost dizolvata in 1948 la ordinele lui Stalin. Teoctist nu a reusit insa sa-i convinga pe liderii politici sa acorde ortodoxiei un statut preferential ca Biserica. Era o figura prea contestata pentru a se bucura de o asemenea influenta, dar detasarea sa de politica a contribuit probabil la eforturile de a consolida o democratie fragila, apreciaza The Times.

Afirmatii precum cea facuta de Teoctist de Paste, in 1995, ca "Dumnezeu a permis comunismul pentru ca acesta sa poata fi cucerit prin credinta", au generat controverse. Totusi, remarca publicatia britanica, a fost un Intaistatator sub mandatul caruia puternicii arhiepiscopi s-au straduit sa decida noi prioritati ale Bisericii.

Amintind de presupusele acuzatii de simpatii legionare pe care Teoctist le-ar fi avut in tinerete, cotidianul britanic noteaza ca n-ar fi fost un fapt neobisnuit, intrucat miscarea legionara, care combina antisemitismul cu aderarea militanta la ortodoxism, se bucura de popularitate in randul preotilor ortodocsi. Teoctist a negat insa ca a luat parte la atacul asupra unei sinagogi din Bucuresti, in ianuarie 1940, precizeaza The Times.

Dupa studiile teologice, Teoctist a fost numit arhimandrit in 1946, cand Romania cazuse in mainile sovietice. Biserica Ortodoxa era divizata in privinta reactiei pe care sa o aiba. Teoctist a fost unul dintre cei mai proeminenti tineri clerici dispusi sa ajunga la o intelegere cu Uniunea Sovietica. El a justificat apoi aceasta atitudine prin faptul ca rezistenta opusa unui astfel de dusman implacabil al religiei n-ar fi putut duce decat la anihilarea Bisericii. In 1947, aceasta atitudine i-a adus lui Teoctist retragerea titlului de arhimandrit de catre autoritatile Bisericii. Dar in 1948 a inceput ascensiunea lui Teoctist in Biserica, culminand cu numirea sa ca Patriarh de catre Iustin I al carui protejat devenise, relateaza The Times.

In 1950-1954, noteaza cotidianul, Teoctist a devenit rector al Institutului Teologic al Universitatii Bucuresti, desi nu avea un corp distinctiv de lucrari teologice pe numele sau si nu implinise nici 40 de ani. Era timpul cand comunistii aflati la putere operau epurari brutale in vechea ordine sociala. Aproape 2.000 de preoti ortodocsi au fost arestati si, 50 de ani mai tarziu, calugarite care onorau memoria lor au protestat vehement cand Teoctist, ca sef al Bisericii, prezida ceremonii importante, aminteste The Times.

Citeste si:

In 1962 a devenit episcop de Arad, insa un incident neplacut s-a petrecut in 1963, cand numirea sa ca lider al Bisericii Ortodoxe Romane din Statele Unite a fost blocata de autoritatile americane, care nu au vrut sa-i dea viza.

Teoctist a devenit Patriarh in 1986, cand influenta Bisericii Ortodoxe asupra statului si societatii era la cel mai scazut nivel. Este greu de imaginat - comenteaza The Times - ca Teoctist ar fi ajuns atat de sus fara sa afiseze o atitudine de cooperare si chiar servilism fata de regim in toate momentele importante. A fost, de altfel, membru al Parlamentului intre 1972 si 1989.

Atat el, cat si predecesorul sau au pastrat tacerea in legatura cu demolarea a zeci de biserici in Bucuresti, multe dintre ele monumente istorice, pentru a duce la indeplinire ambitiile nebunesti ale lui Ceausescu de urbanizare. Aceeasi tacere a fost pastrata si in cazul demolarii satelor din Romania si mutarii locuitorilor lor la bloc. Acest plan, daca ar fi fost realizat, ar fi lasat Biserica fara principalul sau rezervor de spiritualitate - lumea rurala, subliniaza The Times.

O rara ocazie de aparenta independenta a intervenit in ianuarie 1989, cand Teoctist a avut o intalnire de 30 de minute cu Papa Ioan Paul al II-lea in timpul unei escale la Roma, in drum spre India. S-ar putea ca Ceausescu sa fi permis intrevederea in speranta ca regimul sau - de-acum izolat - ar putea avea vreun avantaj diplomatic de pe urma intrevederii.

Supunerea caracteristica a lui Teoctist fata de autoritati s-a manifestat pana in ultimele momente ale regimului. In 19 decembrie 1989, la trei zile dupa ce zeci de oameni fusesera impuscati in fata catedralei ortodoxe din Timisoara, Teoctist a trimis o telegrama in care il lauda pe dictator pentru "activitatea stralucita", "conducerea inteleapta" si "gandirea indrazneata", scrie The Times.

In 18 ianuarie 1989, la trei saptamani dupa executarea lui Ceausescu, Teoctist a demisionat, invocand "motive de sanatate si varsta". O petitie semnata de 2.000 de membri ai clerului ii cerea sa plece. Dar dupa cateva luni de recluziune monastica, si-a revocat decizia. Canonul ortodox spune ca o persoana nu poate demisiona din functia de Patriarh decat daca este in incapacitate fizica sau psihica, iar Teoctist s-a bucurat de o buna stare a sanatatii pana in ultimele clipe de viata.

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea in Romania, in mai 1999, a fost cea mai luminoasa parte a ultimilor ani ai carierei sale ca Patriarh. A fost prima vizita a unui Suveran Pontif intr-o tara est-europeana majoritar ortodoxa, Romania fiind a doua tara dupa Rusia ca amploare si importanta a crestinilor ortodocsi. Latinii romani, vorbind o limba romanica, au fost mai putin retincenti decat coreligionarii lor slavi si greci in privinta stabilirii unor legaturi cordiale cu Roma. Teoctist, desi asaltat de acuzatii de colaborare cu comunistii si legionarii, dupa deschiderea arhivelor secrete, a fost incantat probabil sa asiste la revigorarea ortodoxiei. In 2006, cand o noua biserica era sfintita la fiecare trei zile, renasterea religioasa a inregistrat o culme.

Atitudinile fata de Teoctist s-au mai nuantat pe masura ce Patriarhul a intrat in cel de-al zecelea deceniu al existentei sale. In 2000, i-a dezarmat pe unii critici exprimandu-si public regretul ca credinciosii au avut de suferit, in trecut, pentru ca lui i-a lipsit curajul de a apara Biserica. Slujba religioasa de Inviere pe care o oficia in fiecare an la impozanta Patriarhie din Bucuresti a devenit una dintre ocaziile solemne in lumea ortodoxa, scrie The Times.