Revenim astazi, asa cum anuntam, asupra subiectului: licitatia controversata si contestata privind achizitionarea de catre Ministerul Apararii a sapte avioane de transport.


ISTORIE.
La licitatie s-au prezentat doua firme - Alenia, cu avionul C 27J Spartan si EADS CASA cu avionul C-295. Comisia a decis drept castigatoare, la 30 noiembrie 2006, firma Alenia.

EADS CASA
a contestat decizia la Autoritatea Nationala pentru controlul achizitiilor publice care a suspendat licitatia respectiva, constatand o serie de nelegalitati in derularea procedurii.

Ministerul Apararii, Romtehnica impreuna cu Alenia au contestat aceasta decizie la Curtea de Apel. La Curte a apelat si EADS CASA, care cerea, intre altele, refacerea contractului de atribuire. Aceasta instanta s-a pronuntat la 15 iunie 2007. Pana acum nu a fost insa publicata si motivarea Hotararii nr. 1089 a Curtii de Apel Bucuresti, act foarte important pentru ceea ce urmeaza in aceasta achizitie.

REPLICA. In dreptul la replica trimis de Alenia, dl Bonelli vrea sa puna lucrurile la punct acuzandu-ne de oferirea unor informatii incorecte: "Printre alte date prezentate in mod eronat, Jurnalul National insista sa relateze ca avionul C-27J este mai scump cu cateva zeci de milioane de euro decat cel al concurentei. Afirmatia este total neadevarata. De fapt, OFERTA OFICIALA prezentata autoritatilor romane arata fara nici o urma de indoiala ca oferta Alenia Aeronautica a fost cu 42,2 milioane de euro mai ieftina decat cea a concurentei. Asadar avionul oferit de concurenta este cel care este mai scump decat C-27J al Alenia", subliniaza cu tarie dreptul la replica.

Citeste si:

COST ASCUNS. Am subliniat in textul de mai sus "oferta oficiala". Aceasta, pentru ca strict in ceea ce scrie, este un adevar ce ascunde un neadevar. Oferta Alenia este mai ieftina doar dupa ce a fost "scuturata" de cateva costuri esentiale.

In primul rand, la serviciile de mentenenta pe durata de viata a avionului, considerata 30 de ani, firma italiana le reduce cu... doi ani. Prin aceasta "cura de slabire" a ofertei financiare, avionul Alenia castiga o "bagatela" de 2 milioane de euro. Costul echivalent al unei scoli sau bugetul pentru amenajarea catorva gradinite - pentru a avea imaginea mai exacta a trecerii banilor publici prin ciurul cu sita larga, generoasa al licitatiilor organizate de statul roman.


FARA COMBUSTIBIL.
Cea mai agresiva cura de slabire a costurilor de mentenenta si operationale a suferit-o avionul C27J Spartan la capitolul combustibil.

In oferta Alenia, potrivit unor documente puse la dispozitie si comisiei de licitatie, a fost ignorat cu totul costul carburantului.