Ministerul Culturii si Cultelor a solicitat Primariei Municipiului Bucuresti o suprafata de 8.247 metri patrati, teren adiacent Salii Palatului, pe care se va construi un amfiteatru in aer liber si o sala de spectacole subterana, ansamblurile facind parte din proiectul "mallului cultural".

Potrivit lui Mircea Nicolaie Salagean, secretar general adjunct in MCC, extinderea Centrului Cultural "Sala Palatului" este prevazuta in proiectul ministerului de realizare a primului "mall cultural" din Romania. In acest sens, MCC a facut pe 19 iulie o solicitare Primariei Capitalei sa transfere o suprafata de 8.247 mp de linga Sala Palatului in administrarea institutiei conduse de ministrul Adrian Iorgulescu.

"Am facut deja solicitarea la domnul primar Adriean Videanu sa promoveze o hotarire a Consiliului prin care sa treaca terenul in domeniul public al statului si in administrarea MCC", a declarat Mircea Nicolaie Salagean. El a precizat ca pe terenul respectiv va fi construit un amfiteatru in aer liber de 2.000 de locuri si o sala de concerte rotunda, subterana, de circa 1.000 de locuri. Lucrarile de transformare a Centrului Cultural "Sala Palatului" au fost demarate pe 21 mai, de Romconstruct, firma care a cistigat licitatia pentru realizarea primei parti a proiectului.

Sala va fi inchisa total de la sfarsitul lunii septembrie 2007 pina in 2009, la inceputul editiei de atunci a Festivalului International "George Enescu", potrivit ministrului Culturii si Cultelor. In prima faza a proiectului, care are ca termen de incheiere data de 10 august, se fac modificari pentru buna desfasurare a editiei din acest an a "Festivalului Enescu": se lucreaza la scena si la imbunatatirea conditiilor acustice. Dupa 23 septembrie, cand se incheie "Festivalul Enescu", se va intra in faza a doua a proiectului, respectiv remodelarea Salii Palatului.

"Vor fi doua sali intr-una, cu un perete despartitor, cu 2.600 de locuri si posibilitati acustice excelente, se vor reface plafonul, mobilierul, peretii interiori vor fi imbracati in lemn. Dupa care vom face alte cinci sali mai mici si se vor face alte iesiri, se va schimba fatada, vor fi facute lifturi exterioare si in acest fel se va crea primul 'mall cultural>> din Romania", afirma Adrian Iorgulescu in urma cu citeva luni. Faza a treia, care se va derula in 2009, presupune constructia unei noi sali, cu o mie de locuri, subterana, in fata actualei sali, legata direct de parcari. Bugetul intregului proiect de la Sala Palatului este, potrivit ministrului Culturii, de opt-noua milioane de euro.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.