Dvs. ati avut vreun rol in redactarea scrisorii prin care i se cerea lui Ceausescu reabilitarea lui Alexandru Iliescu sau a fost initiativa mamei dvs.?

Nu, nu cunosteam documentul. Stiam ca a facut un demers, dar nu mai tineam minte detaliile. Asa cum descrie ea, taica-meu a fost in lagarul de la Caracal si Tirgu-Jiu toata perioada razboiului. In ultimul an - in 1944, la Tirgu-Jiu - au avut loc niste dispute in organizatia lor de partid: Gheorghiu-Dej, care raspundea de Caransebes, l-a izolat pe taica-miu si pe alti citiva de colectiv: Joja, Ovidiu Sandru, Trandafirescu si altii. Un numar de oameni au fost deci tinuti in afara partidului. A iesit din inchisoare, nu a avut nici un fel de comunicare, nimeni nu-l mai primea si s-a angajat ca muncitor, din nou, la calea ferata, mai exact la Remiza de Telecomunicatii din Gara Filaret. Asa am revenit si eu acasa, ca pina atunci locuisem la o matusa de-a mea. Maica-mea, la rindul ei, a fost chemata de Gheorghiu-Dej si i s-a pus in vedere sa se desparta de taica-miu.

Ca sa clarificam: acum vorbim despre Maria Iliescu, mama dvs. adoptiva...

Da, mama mea, mama adoptiva. Mama care m-a nascut s-a despartit de tata inaintea nasterii celui de-al doilea frate, care a ramas la ea. Eu am ramas la bunici, la parintii tatalui meu. Ea s-a recasatorit, iar taica-miu, cind a revenit, a gasit-o recasatorita, in casa pe care au construit-o impreuna, in Bucurestii Noi, si si-a refacut viata cu cea care a devenit mama mea adoptiva, Maria Iliescu, femeie din Maramures, de pe Valea Izei.

Maria Iliescu a fost si ea implicata politic, a fost membra de partid?

Initial nu, insa apoi a devenit. Lucra la Spitalul Filantropia, iar in Maramures lucrase ca invatatoare. Apoi a venit in Bucuresti sa-si caute de lucru si a lucrat ca lenjereasa la Filantropia. Asa s-a cunoscut cu tatal meu. In timpul razboiului si ea a devenit activa in „Apararea Patriotica“, ce se ocupa de detinuti si de familiile lor.

Deci intilnirea cu tatal dvs. s-a produs prin 1937, dupa revenirea lui din URSS?

Da, el a revenit in Bucuresti. Dupa ce a fost dat afara de la CFR in 1931, a lucrat in diferite fabrici de prelucrare a metalului. In 1939 a fost implicat intr-un proces impreuna cu Ilie Pintilie, condamnat si apoi dus in inchisoare la Jilava, iar in 1940 a fost internat in lagarul de la Caracal, apoi in cel din Tirgu-Jiu. Acolo a avut o operatie de prostata, era bolnav si de inima si a iesit din lagar cu o sanatate subreda. In plus, in 1944 se confrunta si cu situatia inlaturarii din colectiv si, practic, si din partid. Mai mult, Gheorghiu-Dej a chemat-o pe maica-mea, care era la „Apararea Patriotica“, si i-a pus in vedere sa se desparta de tatal meu. Ea a avut o reactie brutala, chiar de respingere, si a fost data si ea afara de la „Apararea Patriotica“. La rindul ei, s-a angajat la Calea Ferata, la o directie de personal, de invatamint. Taica-meu, angajat in 1944 la remiza de Telecomunicatii a Cailor Ferate la Filaret, a fost ales de muncitori presedintele comitetului din aceasta intreprindere. Era o prima forma de sindicat. A murit insa la mai putin de un an de la eliberare, in august 1945.

Cornel Burtica (n.r. - fost ministru al Comertului Exterior) spune, intr-un volum, ca Dej a avut o vina majora pentru moartea lui Alexandru Iliescu, obligindu-l sa participe, grav bolnav, la un miting.

Nu, nu e adevarat. Tatal meu era bolnav de inima si a facut un infarct intr-o adunare de sindicat, inainte de a se implini un an de la eliberarea de pe 23 august. Luind cuvintul, a facut un infarct si a murit pe loc, sub ochii mamei mele.

Dar care a fost motivul disputei sale cu Dej?

Nu stiu, nici maica-mea nu stia, ca nici macar ei nu i-a povestit prea multe. Iar mie taica-miu nu mi-a povestit, pentru ca eu aveam 15 ani cind a murit si 14 ani cind a iesit din lagar.

Implicarea politica a tatalui dvs. a avut vreun rol in cariera dvs. politica?

A, bineinteles. Era climatul general din familie, insa eu nu-mi faceam probleme pe atunci. El nici nu m-a descurajat, nici nu mi-a vorbit despre necazurile lui. Nu mi-a vorbit nimic despre conflictul sau cu Gheorghiu-Dej. Ulterior am aflat de la mama.

Ea a ramas in partid?

Nu, a fost data afara de la „Apararea Patriotica“ si a revenit mult mai tirziu, dupa 1965. Nu stiu detaliile.

A detinut functii?

Nu, a fost simplu membru.

Intr-un interviu dat anul trecut spuneati ca Ceausescu stia de acest conflict si a vrut sa repare cumva nedreptatea facuta tatalui dvs., ajutindu-va in evolutia politica. E posibil ca scrisoarea sa fi avut un rol, daca ea dateaza din 1970, iar punctul culminant al carierei dvs. sub comunism a fost atins in 1971, in functia de secretar al CC al PCR?

Citeste si:

Se poate vorbi de preocuparea lui Ceausescu dupa 1965, dupa moartea lui Gheorghiu-Dej, de a promova niste oameni care fusesera tratati intr-un anumit fel de acesta. Si Manea Manescu, si Paul Niculescu-Mizil, ai carui parinti fusesera in vechea miscare socialista, si Gogu Radulescu, ce fusese tinut mai departe, au fost incurajati, promovati. Nu pot insa sa fac multe speculatii pe aceasta tema. Poate fi insa una din explicatii, pentru ca altminteri a contat ceea ce fiecare a reusit sa faca.

Dvs. l-ati cunoscut insa cu mult inainte pe Ceausescu. El v-a ajutat sa fiti promovat in UASR. Asta se intimpla in 1957.

Da, el raspundea atunci de Tineret. Pe vremea UTM s-a constituit UASR ca organizatie a studentilor. Ceausescu m-a propus, insa nu direct, ci mijlocit: la UTM era Trofin (n.r. - Virgil Trofin).

Dupa ce mama dvs. i-a trimis scrisoarea lui Ceausescu, ati vorbit vreodata cu el despre ea?

Nu, niciodata.

Dar stiti care au fost urmarile?

Atunci a fost o reabilitare mai ampla, daca va amintiti. In 1968 sau in 1969 a fost o plenara a Comitetului Central, in care s-a analizat si situatia lui Patrascanu si a altor militanti ai partidului care au suferit din cauza unei politici de represalii a lui Gheorghiu-Dej. Atunci nu s-a discutat si despre cazul tatalui meu, dar cu acest prilej s-a extins aceasta actiune de reabilitare si asupra altor membri de partid ce fusesera inlaturati sau au suferit diverse forme de detentie. Pentru ca familia noastra, dupa 1945, s-a aflat realmente intr-o situatie mai neplacuta in sensul ca ne-am lovit de o raceala a tuturor fostilor militanti de partid, de o retinere fata de maica-mea. Mai ales ca ea fusese in relatii bune cu Patrascanu, cu Maurer... Maurer il aparase in proces pe tatal meu, in 1939, iar Patrascanu, la interventia mamei, l-a aparat pe un lautar din Oltenita, batut la Chestura.

Reabilitarile de dupa 1968 de care vorbeati s-au produs la un nivel informal sau au luat si o forma juridica?

Foarte multi oameni au fost readusi in viata activa. Joja, de exemplu, care ajunsese complet in afara circuitului politic - pe care mi-l prezentase taica-meu intr-o vizita in lagarul de la Tirgu Jiu -, a ajuns ministrul Invatamintului. Un altul a ajuns ministru adjunct al Invatamintului.

Pentru cei decedati care a fost reparatia morala? Ce spera mama dvs. sa obtina?

Sa se clarifice statutul sau de membru de partid, daca a fost sau nu exclus din partid si sa fie reabilitat post-mortem cu calitatea de fost militant al partidului. Atit, nimic altceva. De ce acest om care fusese activ in miscare in conditiile ilegalitatii s-a trezit „out“ dupa eliberare?

Si n-ati fost curios sa aflati daca a fost reabilitat?

La o aniversare a sa a aparut ceva intr-o publicatie, o evocare a figurii sale, ca fost militant de partid. Nu-mi amintesc daca era „Scinteia“ sau alta publicatie, insa asta arata un fel de reabilitare.

Matusa dvs., Aristita, ce rol a avut? S-a spus ca a lucrat la Ana Pauker, care v-ar fi facilitat plecarea la Moscova.

Nu, asta e o inventie, desi printre cele trei surori ale tatalui meu a fost si una Aristita. Singura persoana din familie care ar fi putut sa aiba o legatura cu Ana Pauker ar fi putut fi maica-mea, dar ea fusese inlaturata din partid imediat dupa 23 august. Pentru plecarea la Moscova au fost recrutati 500 de tineri, absolventi de liceu. Primul val a fost in 1947, iar un val mai mare a fost cel din 1949, cind a plecat si sotia mea (n.r. - Nina, pe nume de fata Elena Serbanescu).