Guvernul a aprobat ieri, printr-o hotarare, tezele prealabile ale proiectului noului Cod de procedura penala.

Dupa sedinta de guvern, Tudor Chiuariu, ministrul justitiei a declarat ca procedura penala va fi simpla, rapida, usor de aplicat si va respecta standardele CEDO.

“Pornind de la realitatile evidente ale vietii juridice actuale, care au relevat atat lipsa de celeritate a desfasurarii proceselor penale in general, neincrederea justitiabililor in actul de justitie, cat si costurile sociale si umane uneori semnificative, traduse in consumul ridicat de resurse de timp si financiare, toate acestea creand un grad ridicat de neincredere si incertitudine, a aparut necesitatea gandirii unui sistem procedural penal modern, care sa raspunda imperativelor crearii unei justitii moderne adaptate asteptarilor sociale, precum si cresterii calitatii acestui serviciu public”.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justitiei, proiectul va fi definitivat, in urma consultarilor cu magistratii si avocatii, in luna octombrie, dupa care va fi supus dezbaterii Parlamentului. Reamintim ca, in luna mai , prin Ordin al Ministrului Justitiei, a fost constituita Comisia pentru elaborarea Codului de procedura penala, care reuneste deopotriva teoreticieni si practicieni. Pentru elaborarea noului Cod, Ministerul Justitiei beneficiaza de asistenta internationala, din partea unei echipe de experti germani. In proiectul noului Cod de procedura penala, vor fi introduse reguli noi, precum principiul dreptului partilor la un proces echitabil, desfasurat intr-un termen rezonabil. Asta ramane de vazut, pentru ca nu poti sa schimbi peste noapte un intreg sistem obisnuit cu procese interminabile cu amanari peste amanari si chichite de tot felul numite vicii de procedura.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.