Presedintele Traian Basescu a promulgat legea pensiilor spunand ca a luat aceasta decizie pentru ca are sustinerea Parlamentului

"Asa cum am promis, am promulgat legea pensiilor si maine (n.r. joi) ar trebui sa fie in Monitorul Oficial", a spus presedintele Basescu. Traian Basescu a declarat insa ca isi mentine rezervele in ceea ce priveste sursele de finantare a aplicarii acestei legi.

Presedintele Traian Basescu a declarat dupa ce a anuntat ca a promulgat legea, ca scrisoarea de raspuns la solicitarea sa de fundamentare a acestei legi a fost semnata de doi ministri "incompetenti", premierul Calin Popescu Tariceanu neasumandu-si documentul.

"Scrisoarea a fost semnata de doi ministri, dupa parerea mea, incompetenti, iar premierul nu si-a asumat raspunsul la scrisoarea mea", a declarat Traian Basescu, referindu-se la ministrul de finante Varujan Vosganian si la ministrul muncii, Paul Pacuraru.

Traian Basescu a spus ca, in locul analizei economice solicitate, a primit un raspuns "incarcat de deziderate, de declaratii politice", fara nicio fundamentare, asa cum prevede articolul 138 alineatul 5 din Constitutie, conform caruia nicio cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare.

Replica guvernului

In replica ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca presedintele Basescu nu a dorit majorarea pensiilor, dar a fost obligat sa promulge legea.

Domnul Vosganian a aratat ca presedintele stia ca executivul dispune de fondurile necesare majorarii pensiilor, dar nu dorea sa aprobe legea deoarece nu avea curajul, intentia si priceperea sa sustina masura.

"Noi am propus presedintelui ca daca accepta ca guvernul a identificat banii, sa plece acasa, iar daca nu, plecam noi."

"Basescu s-a temut insa de aceasta provocare, deoarece stia ca exista bani", a declarat ministrul economiei, precizand ca exprima punctul de vedere oficial al guvernului.

Ce prevede legea

Legea pensiilor, initiata de PSD, a fost adoptata in 28 iunie, ultima zi a sesiunii parlamentare, si a fost depusa pentru promulgare in 6 iulie.

Conform actului normativ, pensia medie va urca cu 40% la inceputul anului viitor, dupa ce punctul de pensie va creste de la 31% la 37,5% din valoarea salariului mediu brut.

Legea pensiilor stabileste o noua majorare a punctului de pensie incepand cu 1 ianuarie 2009, de la 37,5% la 45% din salariul mediu brut.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.