Documentele din arhiva PCR aflate la Arhivele Nationale nu sunt secretizate si vor fi prelucrate pentru a fi puse la dispozitia cercetatorilor. Precizarea a fost facuta, ieri, intr-un comunicat al Arhivelor Nationale, dupa o solicitare a ziarului ZIUA referitoare la arhiva PCR. Din comunicatul Arhivelor rezulta ca presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu au fost dezinformati in legatura cu situatia acestei arhive. Presedintele si premierul au sustinut de mai bine de doua luni necesitatea desecretizarii arhivei PCR. Misterul care invaluie dosarele aflate in aceasta arhiva conduce la ideea ca exista interese politice majore pentru ca ea sa nu fie facuta publica. Arhiva PCR a fost preluata de la Ministerul Apararii in 1996 de Arhivele Nationale, dar prelucrarea ei a devenit o prioritate abia acum.

Invocarea unei legi perimate

Noul director al Arhivelor Nationale, Dorin Dobrincu, a incercat sa ne explice situatia creata si confuzia existenta in jurul arhivei PCR. "Nu putem vorbi din punct de vedere legal despre arhiva PCR ca despre o arhiva secretizata. In acest moment nu exista nici un dosar secret. Pana acum s-a interpretat intr-un mod restrictiv Legea 16/1996 si s-a restrictionat accesul la documente." El a aratat ca arhiva PCR a fost preluata in 1996 de la Ministerul Apararii, dar a existat un dezinteres pentru ca inventarierea ei sa se materializeze". Dobrincu a afirmat ca prelucrarea acesteia va deveni o prioritate in perioada urmatoare. "Suntem o institutie de interes public si de aceea consider ca este nevoie de mai multa deschidere si transparenta. In calitate de director va trebui sa raspund suspiciunilor justificate despre aceasta arhiva pentru ca tine de trecutul nostru recent", a aratat directorul Arhivelor Nationale. El a sustinut ca este foarte probabil ca o anumita oralitate a vechiului regim despre arhiva PCR sa se fi perpetuat si, de aceea, sa existe ideea ca aceasta este secretizata. "Legea 16/1996 este perimata pentru ca a fost facuta din perspectiva statului si nu a cetateanului. Conform normelor europene un document vazut de un cercetator poate fi vazut de oricine, iar precedentul la noi pentru o parte din Arhiva PCR s-a facut prin Comisia Tismaneanu, care a avut acces la o parte din aceasta arhiva," a mai aratat Dobrincu.

"Au dat cat au vrut pana acum"

Consilierul premierului, Marius Oprea, a declarat, ieri, ca desecretizarea arhivei PCR s-a facut in clipa cand conducerea Arhivelor Nationale s-a schimbat, si in locul lui Corneliu Mihai Lungu a venit Dorin Dobrincu. "Au dat cat au vrut pana acum", a precizat Marius Oprea, care a criticat degringolada existenta la nivelul Arhivelor Nationale in ceea ce priveste prelucrarea arhivei PCR. El a precizat ca o noua lege privind desecretizarea arhivei PCR va trebui sa stipuleze clar ca accesul la documente trebuie sa fie liber si nu conditionat de bunavointa directorului aflat in functie. Consilierul premierului a explicat ca Legea nr. 16/1996 permitea directorului Arhivelor sa ofere acces la dosare, chiar daca erau datate mai recent de 30 de ani. Invocandu-se acest articol din lege, s-a blocat accesul cercetatorilor la aceste arhive totul fiind oferit cu mare greutate si in urma unor negocieri pentru fiecare fond arhivistic.