Intalnirea de la Istanbul a prilejuit Moscovei ocazia de a mai face inca un pas semnificativ in directia clarificarii publice a intentiilor sale privind aceasta zona. Rusia isi revendica azi oficial si nedisimulat statutul de superputere, pierdut temporar dupa 1990, si considera zona Marii Negre si a Balcanilor una geopolitica, in care are traditional interese de aparat. Drept rezultat, in pofida "ochiadelor" si semnelor indirecte de incurajare venite din partea unora dintre tarile mici ale zonei, Romania este azi mai singura ca niciodata in confruntarea cu Moscova. Departe de a fi in pozitia legendarului David in confruntarea cu Goliat, seful statului roman este mai degraba in pozitia celebrului soricel infatuat care, aflandu-se temporar in compania (imaginara a) elefantului traversand impreuna un pod, exclama extaziat: "Tropaim, tropaim, nu-i asa, elefantule?".

CHEIA. Cat este vorba despre dezinformare, cat este vorba despre actiunile manipulatoare ale unor cercuri ideologice autohtone si straine, cata responsabilitate revine structurilor institutionale informative si celor de analiza in a se ajunge azi la aceasta situatie ce provoaca daune extrem de serioase intereselor majore ale tarii las constatarea pe seama factorilor politici responsabili ai regimului.

DEZECHILIBRU. Tehnica supralicitarii gratuite politico-diplomatice sub umbrela ideologica prooccidentala de catre conducerea Romaniei postdecembriste a fost si a ramas o prezenta perpetua a practicii politice. Ea rezida in speranta capitalizarii politice pe plan intern si international ca o compensatie pentru absenta legitimitatii istorice in raport cu cele intamplate in decembrie 1989.

Aceasta a fost si a ramas o constanta a regimului politic postcomunist de la Bucuresti, provocand un dezechilibru costisitor la nivelul raportului intre ideologic si promovarea eficienta a intereselor nationale. Drept rezultat asistam la o succesiune de stridente inutile si jenante chiar si pentru cei in numele carora se pretindea si se pretinde a se face ceea ce se face. Chiar si acceptand inacceptabila scuza ca o atare pozitie a fost dictata de imperativul "sacrificiilor" impuse pentru a deveni mai repede membri ai NATO si UE, continuarea azi a unei atari matrice frizeaza iresponsabilitatea. Presedintele Traian Basescu si ministrul de Externe (istoric de meserie) ar trebui sa stie cum sa valorifice mult mai inteligent mostenirea fostului sistem in materie de actiuni politico-diplomatice de acest tip. Cu atat mai mult cu cat dispune cvasiintegral de aparatul politico-diplomatic si informativ operativ al fostului regim.



POLITICI.
Ca tara suverana, Romania poate invoca teoretic oricand dreptul de a-si formula propriile politici de promovare a intereselor proprii, in conditiile in care nu intra in conflict cu conduita dreptului international. Mai mult, nimeni in mod tacit nu contesta in limite rationale dreptul preeminentei intereselor nationale in raport cu cele colective. Desfasurarea recentelor negocieri de la Bruxelles in cadrul UE nu fac decat sa confirme acest lucru. intrebarea care se pune in prezent cu privire la optiunea politica de confruntare deschisa a Bucurestiului cu Moscova este "cui prodest", adica "cui serveste". Daca nu serveste, asa cum s-a vazut, politicii oficiale americane (ci dimpotriva), a UE si a NATO si nu are sprijinul direct si consistent al acestora, ce isi imagineaza conducatorii tarii ca pot obtine in raport cu interesele majore politice, economice, militare etc. ale Romaniei?

Citeste si:


RECOMANDAREA SUA.
Conceptul de "punte Est-Vest" recomandat de Washington in raportul cu Moscova presupune dialog, deschidere si flexibilitate in limitele demnitatii nationale. Politica de infruntare si confruntare practicata fata de Rusia nu numai ca nu aduce nici o contributie la mult doritul echilibru regional, dar provoaca iritare si obstacole suplimentare. Un tip de politica de altfel abandonata fara exceptie de toate marile puteri. Este trist ca planificatorii politici romani de azi dovedesc ca nu au inteles mai nimic din "substanta" politicii diplomatice rusesti a ultimelor secole si ca dovedesc concomitent o totala lipsa de imaginatie politico-diplomatica pentru promovarea intereselor nationale si a structurilor internationale pe care pretind azi in mod fals a le reprezenta.

CONSECINtE. Rezultatul acestei obtuzitati va fi o sincopa costisitoare in relatiile bilaterale, cu efecte nefaste asupra dinamicii procesului de modernizare socio-economica a societatii romanesti si a standardului de viata a fiecarui cetatean.

Daca regimul si-ar fi facut cum se cuvine "temele", altfel prioritare pe plan intern, politica externa agresiva la adresa Rusiei ar fi ramas de domeniul unei curiozitati de ordin local. La unison, atat SUA, cat UE si NATO au repetat ad nauseam la intalnirile cu interlocutorii romani importanta accelerarii procesului de democratizare pana la atingerea parametrilor minimali impusi de apartenenta la cele doua structuri internationale. Cu accentul pe conceptul de stabilitate politica si asigurarea reala a independentei ramurilor puterii legislative, executive si judecatoresti. Toate schioapata inca serios, iar continuarea regimului de monitorizare UE pentru inca doi ani pentru ramura judecatoreasca vorbeste de la sine despre decalajul intre cerinte si realitate. in aceste conditii, analiza de fata, fie ea si su-mara, ar fi imcompleta pentru intelegerea situatiei, daca nu am releva un aspect de-a dreptul tragicomic in cel mai pur stil caragialesc.