In timp ce vechea centura a Capitalei va mai fi probabil si in urmatorii ani o sperietoare pentru soferi, la Ministerul Transporturilor se ticluiesc deja taxe de drum. Astfel, tranzitul pe o a doua sosea de centura, care, spun aceleasi personaje, va arata mai ceva ca o autostrada, urmeaza sa fie taxat la sånge. Din fericire, birul cu pricina nu va fi instaurat decåt cel mai devreme din 2011, atunci cånd se asteapta ca „centura-autostrada“ sa fie terminata.
Problema centurii care ar trebui sa rezolve macar o parte din aglomeratia Bucurestiului se tot dezbate din 2002. De atunci si påna acum, bugetul statului a fost usurat de peste 800 de miliarde de lei vechi, insa efectele aproape ca nu se vad. Cam din aceeasi perioada, Ministerul Transporturilor a preluat centura Capitalei, care apartinea de Consiliul Judetean Ilfov. Daca ar fi sa ne luam dupa scriptele celor de la Drumuri, lucrarile de påna acum au constat in asfaltari si amenajarea intersectiilor la nivel de cale ferata
In fiecare zi, de doi ani incoace, pe soseaua de centura a Capitalei se circula bara la bara cu o viteza aproape pietonala. Largirea centurii la patru benzi, un proiect de pe vremea fostului ministru Miron Mitrea, ar fi trebuit sa fie gata din 2005. Intre timp, drumul a „inghitit“ peste 25 milioane de euro. Potrivit oficialilor Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romånia (CNADNR), se pregateste licitatia pentru largirea partii de nord a centurii, in lungime de 21 de km. Alti 70 de milioane de euro vor mai fi alocati in acest scop.
De doi ani, soferii care aleg sa ocoleasca Bucurestiul pe varianta „alearga“ cu viteza de 200 de metri pe ora. O distanta de 15 kilometri care ar trebui parcursa in 10-15 minute, intr-o zi aglomerata, acum se face in minimum doua ore. „Am mers 100 de metri in 30 de minute. Ce se intampla la Ministerul Transporturilor?“, se intreaba, revoltat, un sofer aflat in trafic pe centura de nord a Capitalei. CNADNR, in frunte cu directorul de 26 de ani Mihai Grecu, se chinuieste, pe nervii soferilor, sa demareze procedurile de licitatie pentru largirea la patru benzi a inelului de nord al centurii Capitalei. Oficiali din cadrul CNADNR ne-au declarat ca a fost deblocata procedura de licitatie de largire la patru benzi a partii de nord a centurii Bucurestiului, in lungime de 21 de kilometri.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Angajări în IT: Mega Image caută sute de specialiști pentru hubul din București
Sursa: wall-street.ro