Nici nu s-a incheiat bine Referendumul ca, prin partide au inceput miscarile de trupe. Se cauta tapi ispasitori, se fac excluderi, se cer demisii, se dau demisii... chiar din Parlament. Intr-un fel sau altul, partidele care au sustinut campania de demitere a presedintelui Romaniei vor trebui sa achite nota de plata.

Democratul Romeo Raicu, vicepresedinte al PD, a demisionat, ieri, din functia de deputat, motivand ca refuza sa ramana "intr-un Parlament lipsit de sustinere si incredere populara".

"Personal, ca om politic responsabil, refuz sa raman in acest for lipsit de sustinere si incredere populara si inteleg sa imi prezint demisia din calitatea de deputat in Parlamentul Romaniei, incepand de astazi, 22 mai 2007", a declarat Romeo Raicu, care si-a anuntat demisia in plenul Camerei Deputatilor.

Potrivit lui Raicu, demisia reprezinta "un gest de onoare" fata de votul dat de popor la Referendum, vot care nu poate fi nici ignorat, nici negociat.

"Votul zdrobitor dat de popor la 19 mai este un vot de blam impotriva unei hotarari a majoritatii celor trimisi de electori sa-i reprezinte in Parlament si este rezultatul unei
coliziuni dintre popor si cei alesi de el sa-l reprezinte in forul legislativ", a sustinut democratul. In opinia sa, exercitiul democratic al Referendumului ar indica "derapajul" in care actualul Legislativ a ajuns: "El nu mai beneficiaza de increderea populatiei si, ca atare,
se delegitimeaza".

"Romania nu mai poate ramane 18 luni intr-o profunda criza politica. Romania are nevoie de un Parlament puternic, care sa fie in armonie cu cei care si-au trimis alesii sa ii reprezinte, credibil si coerent cu vointa electoratului, nu impotriva lui", a afirmat Romeo Raicu. El le-a cerut liderilor partidelor sa isi asume "deriva"Parlamentului si sa "recupereze" increderea si prestigiul acestui for prin declansarea alegerilor anticipate si prin introducerea votului uninominal.

Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a informat plenul ca a primit o scrisoare din partea lui Romeo Raicu, prin care isi inainteaza demisia din calitatea de deputat in Parlament incepand de ieri. Romeo Raicu detinea si functia de presedinte al Comisiei parlamentare de control al activitatii SIE.

Reactii

Radulescu: PD cauta inlocuitor la Comisia SIE

Deputatul PD, Cristian Radulescu, a declarat, ieri, la Realitatea TV, ca demisia lui Romeo Raicu din Parlament nu aduce nimic deosebit in PD si ca partidul este pregatit sa numeasca in functie pe "urmatorul de pe lista", care "sa faca treaba la fel de buna pentru democrati". Cristian Radulescu a afirmat ca a fost informat, marti, de intentia lui Romeo Raicu de a-si da demisia din Parlament si ca este o decizie pe care personal o respecta. Deputatul PD a considerat ca demisia lui Raicu, care ocupa si postul de presedinte al Comisiei de Control a activitatii SIE, nu reprezinta un motiv major de ingrijorare pentru PD si ca partidul va gasi resursele necesare gasirii unui alt om in locul sau, care sa indeplineasca la fel de bine sarcinile de partid: �O sa facem efortul de a ne gandi pe cine sa punem in loc, sa gasim pe cineva care sa faca treaba buna�, a declarat Radulescu.

Totodata, Cristian Radulescu a incercat si o justificare a demisiei colegului sau, punand gestul lui Raicu pe seama firii sale mai speciale, de protestatar format pe baricadele Revolutiei, pregatit sa abandoneze partidul pentru interesele poporului.

Lucian Bolcas: "A actionat sub imperiul unui impuls"

Vicepresedintele executiv al Partidului Romania Mare (PRM), Lucian Bolcas, a declarat, ieri, pentru ROMPRES, ca gestul deputatului democrat Romeo Raicu de a demisiona din Parlament ar reprezenta de fapt refuzul acestuia de a-si asuma un rol greu, acela de a pune umarul la consolidarea democratiei. �Nu pot folosi cuvinte grele in aprecierea gestului sau. A actionat sub imperiul unui impuls personal infantil, mai ales ca fiecare parlamentar trebuie sa isi asume votul dat la Referendum�, a spus Bolcas. Deputatul PRM a afirmat ca, in acest moment, �niciun parlamentar responsabil nu-si va da demisia� si ca fiecare in parte ar trebui sa constientizeze ca astfel de gesturi nu rezolva problemele existente.

Marian Saniuta (PSD): "Exercitiu de imagine"

Deputatul PSD Marian Saniuta si-a exprimat dezaprobarea fata de criticile si acuzele aduse Parlamentului de deputatul PD Romeo Raicu, considerand ca declaratia acestuia nu reprezinta decat �un gest de imagine�. �Dl. Romeo Raicu nu a incercat decat sa faca un exercitiu de imagine si sunt convins ca domnia sa va primi, in perioada urmatoare, alte insarcinari, care-l vor pune in situatia de a nu mai fi compatibil cu calitatea de deputat�, a declarat marti, pentru ROMPRES, Marian Saniuta, vicepresedinte al Comisiei pentru aparare din Camera Deputatilor.

Titu Gheorghiof: "Demisia este problema acestuia, dar si a PD"

Deputatul liberal Titu Gheorghiof considera ca democratul Romeo Raicu - care si-a anuntat marti demisia din Parlament pe motiv ca populatia a dat forului legislativ un vot de blam la Referendum - are o reflectare inversa a ceea ce inseamna majoritatea in aceasta tara. �Romeo Raicu reduce Romania la sase milioane de romani cu drept de vot. Nu stiam ca sase milioane de romani reflecta toata populatia�, a declarat ieri, pentru ROMPRES, Titu Gheorghiof. Deputatul PNL nu a vrut sa califice intr-un fel anume demisia din Parlament a lui Romeo Raicu, insa a precizat ca este foarte curios sa vada care este urmatoarea optiune a democratului.

UDMR considera justificat gestul lui Raicu

Liderul grupului Uniunii Democrate Maghiare din Romania (UDMR) din Camera Deputatilor, Marton Arpad, considera justificata demisia democratului Romeo Raicu din Parlament, tinand cont de activitatea pe care a avut-o in legislativ. �Am verificat marea activitate ca parlamentar a domnului Romeo Raicu si consider justificata demisia sa. Chiar cred ca a stat prea mult prin Parlament�, a declarat, ieri, pentru ROMPRES, liderul deputatilor UDMR. Marton Arpad considera ca toti deputatii care au un volum de activitate precum Romeo Raicu ar fi bine sa demisioneze. In opinia sa, in acest fel s-ar crea si o alta majoritate parlamentara.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.