Ma apropii de finalul celor 30 de zile de presedinte interimar. Postura de presedinte interimar nu mi-am dorit-o si nu este o pozitie confortabila, mai ales cand ai la dispozitie un interval scurt de timp. (...)

A fost, in acelasi timp, si o provocare pentru mine�, a declarat Vacaroiu, intr-o conferinta de presa. Potrivit sefului interimar al statului, activitatea sa din aceasta perioada a necesitat o concentrare serioasa, pentru ca a fost pus in situatia de a lucra, oarecum, fara consilieri, avand in vedere ca parte din consilierii presedintelui suspendat, Traian Basescu, au demisionat, iar altii au intrat in concediu timp de o luna.

"A trebuit sa iau o decizie rapida de functionare a Institutiei Prezidentiale. N-am avut decat 4-5 oameni, colaboratori de la cabinetul de la Senat. Au fost destul de dificile primele 2 zile, pana am reorganizat intreaga activitate", a marturisit Nicolae Vacaroiu. El a subliniat insa ca a incercat, in aceste 30 de zile, sa mearga pe formula pe care a practicat-o in ultimii ani, de creare a unui �climat de cooperare si neamestec in activitatea celorlalte institutii ale statului".

"Nu candidez la functia suprema in stat"

Vacaroiu a exclus posibilitatea de a candida la functia suprema in stat. "Cu siguranta nu voi candida. Sunt senator de Arges, presedinte al Senatului, am fost de toate, prim-ministru, sef al fiscalitatii, sef al preturilor in Romania, ministru adjunct al economiei. Cred ca este nevoie ca generatiile noi sa participe la competitia pentru functia de presedinte al Romaniei. Eu nu voi candida", a spus acesta. Presedintele interimar a afirmat ca in toate partidele sunt politicieni tineri, capabili sa ocupe functii de raspundere in stat, inclusiv pe cea de presedinte al Romaniei. Domnia-sa a mai spus ca Romania nu se va mai intoarce niciodata la monarhie ca forma de organizare constitutionala.

"Romania nu se va intoarce niciodata la monarhie"

Citeste si:

"Romania nu se va mai intoarce niciodata la monarhie. Nu se poate sa te mai intorci la ce a fost in urma cu 200 de ani", a afirmat Vacaroiu. Presedintele interimar a aratat ca Romania are, in prezent, o Constitutie
"buna", care trebuie insa revizuita si modificata in contextul adaptarii la noul cadru creat, aderarea la NATO si Uniunea Europeana.

Vacaroiu a subliniat ca, in acest context, trebuie convenit asupra formei de organizare institutionala, urmand sa se decida daca se va merge pe varianta unei republici parlamentare sau de cea a unei republici prezidentiale. Presedintele interimar Nicolae Vacaroiu solicita partidelor si institutiilor centrale sa se concentreze asupra proiectelor care vizeaza realizarea integrarii de facto a Romaniei in Uniunea Europeana. "Romania are nevoie de o stare lina, fara valuri", a declarat Vacaroiu. El s-a declarat multumit de modul cum au functionat discutiile cu premierul si presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, in aceasta perioada de 30 de zile de interimat, pe marginea prioritatilor legislative necesare a fi adoptate si analizate in vederea integrarii europene.

In opinia presedintelui interimar, in ultimii doi ani, in Romania s-a pastrat un mediu de afaceri bun si apreciat de investitorii straini, cu rezerva ca la nivelul acestora apare un semn de intrebare cand tensiunile politice iau amploare. El a specificat ca, in caietele de sinteza referitoare la Romania, intocmite de organizatiile de analiza economica sau de camerele de comert din strainatate, exista o rubrica referitoare si la situatia politica in care sunt mentionate unele precautiuni in privinta evolutiilor de pe scena politica romaneasca. Nicolae Vacaroiu a mai spus ca disputele din ultima perioada nu au afectat evolutiile macroeconomice in ansamblu, deoarece 80-85 la suta din economia romaneasca functioneaza in sistem privat.

De asemenea, domnia-sa a opinat ca membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii nu au aprobat infiintarea Autoritatii Unice de Interceptare a Comunicatiilor, deoarece aceasta structura ar fi devenit un nou serviciu de informatii. Vacaroiu a subliniat ca, personal, s-a opus adoptarii acestui proiect, dar ca s-a convenit, in final, ca atributiile acestei autoritati sa fie asigurate de Directia Tehnica a Serviciului Roman de Informatii (SRI), care ar trebui sa deserveasca toate structurile informative ce solicita autorizatii de interceptari telefonice. Presedintele interimar a mentionat ca aceasta directie va avea autonomie totala in ceea ce priveste interceptarile, urmand sa fie structurata pe doua servicii - unul care sa deserveasca SRI, iar altul sa furnizeze aceeasi prestatie, la solicitare, pentru celelalte servicii de informatii - SIE, Directiile de Informatii ale Politiei si Armatei, structuri care nu au dreptul sa faca interceptari.

Potrivit lui Nicolae Vacaroiu, directia va raspunde si solicitarilor venite din partea Parchetului, dar numai celor aprobate de catre judecatori. Totodata, Vacaroiu a aratat ca, la cererea sa, s-a convenit sa nu se adopte proiectul de lege a securitatii nationale pe considerent ca nicio tara membra NATO si UE nu au o astfel de legislatie, care poate fi intalnita doar in Federatia Rusa si Letonia. "Stim ca toate tarile europene au o strategie de securitate. Am stabilit ca documentul de strategie sa mearga in Parlament si sa fie adoptat", a mentionat Vacaroiu.