Pe zece pagini batute la masina cu caractere mari, dar sub semnatura olografa, Adrian Paunescu ii scria lui Nicolae Ceausescu intr-un limbaj greu de imaginat chiar si in acele vremuri. Dragostea netarmurita era, de fapt, cheia cu care poetul incerca sa deschida inima dictatorului, pentru a-i determina anumite decizii. Pentru a nu fi judecat omul de atunci cu criteriile de acum, Cotidianul i-a solicitat lui Adrian Paunescu un interviu in care sa explice de ce a scris aceasta scrisoare si, mai ales, de ce a scris-o asa.
Scrisoare de dragoste si disperare a poetului Paunescu pentru presedintele Ceausescu

Pentru fiecare dintre membrii familiei Ceausescu,
Adrian Paunescu avea tehnici specifice de abordare
"Iubitul nostru lider politic si sufletesc, ctitor al Romaniei moderne, curajos, intelept cirmaci, pe ale carui timple s-a asezat sarea tuturor furtunilor acestui final de veac, tovarase Nicolae Ceausescu,

Va scriu de mult si va iubesc de mult si sinteti parintele meu bun si v-am ascultat si m-am facut unul din nu multii purtatori ai mesajului dumneavoastra de omenie, cinste si inspiratie in cultura romana.

V-am iubit, va iubesc si va voi iubi si nici nu am alta cale. Tineretea mea va e daruita. Alta nu voi avea. Va iubesc nu demagogic, ci in intimitate, cu copiii mei, cu familia mea, careia ii sinteti geniu tutelar. Ati facut pentru Romania si pentru lume cit n-au facut toti Brejnevii, toti Carterii, toti Reaganii la un loc. Sinteti un om binecuvintat, aveti geniu, aveti linga dumnevoastra o femeie exceptionala si la lumina grijii dumnevoastra parintesti creste un tinar patriot revolutionar, din ce in ce mai matur si mai serios, in care simt ca mi-am facut un prieten, fiul dumneavoastra, Nicu.

Dar tara noastra, iubite tovarase Nicolae Ceausescu, este o tara condusa extraordinar si administrata sinuos. Stiu ca v-ar putea supara cele ce va voi spune, dar imi risc acum, aici, intrega mea cariera si savirsesc, in fond, un lucru nedrept fata de copiii mei, riscind linistea in care ar trebui sa-i cresc. Dar va iubesc ca pe lumina ochilor mei, cred in misiunea intelectualului patriot-revolutionar si sint gata de orice fel de sacrificii pentru a va convinge ca trebuie sa extirpati raul din radacina.

Raul, iubitul nostru parinte, minunatul nostru om, inspiratul si dreptul nostru cirmaci, vine din persistenta modului greoi si suspicios in societatea noastra romaneasca. Ati intreprins enorm spre a elibera aceasta societate de servituti si balast, dar va rog sa-mi permiteti sa va spun ca singura care va poate ajuta in aceasta extraordinara expeditie pentru fericirea Romaniei este - dupa cum insiva ati spus-o - nu o persoana sau alta, ci democratia in actiune, oamenii muncii in care credeti si care cred in dumneavoastra.

Dar oamenii au necazuri. Tara trece printr-un moment greu. Valorile sint plafonate, adesea, tot mai multi "vigilenti" de ocazie, debitori si introducatori de zizanie va irita, va dau informatii false. Aveti nevoie de liniste, spre a va concentra asupra misiunii dumneavoastra istorice. Dar asta nu se poate realiza decit printr-o reasezare a valorilor pe criteriul strict al daruirii si vocatiei, nu pe criterii false de adeziune formala si uscata. Ce folos aduce tarii cel ce se face ca striga lozinci si nu munceste nimic?

Dragul si bunul nostru Presedinte, iertati-ma ca va necajesc, dar competitia valorilor nu e incurajata si risca sa-si dea duhul in multe sectoare. Nu va suparati ca va spun, cu durere va spun, cu lacrimi in ochi va spun: n-aveti voie sa fiti in nici o clipa a vietii dumneavoastra mai putin maret decit va stie o lume intreaga.

Exista, desigur, explicatii pentru masurile luate impotriva celor ce din reavointa sau prostie sau naivitate au aderat la blestemata secta. Dar daca responsabilii politici merita toata severitatea, ce putem face impotriva marilor valori implicate absurd in aceasta chestiune? Intelegerea pe care ati aratat-o in cazul lui Sorescu este un exemplu de omenie.

Citeste si:

Poate cineva sa nege marea voce a lui Florei? Poate cineva sa treaca peste toata activitatea unui om de stiinta de valoare ca Ion Minzatu? Masurile, dupa opinia mea, trebuie nuantate. Va rog, nu lipsiti cultura nationala, stiinta, de oameni in care acest stat a investit. Va rog, iertati-i pe cei ce nu au tradat, ci au fost gagauti! Ati iertat dumneavoastra si pe criminalii pe care i-ati demascat ca au omorit pe Patrascanu si pe Foris, nu puteti avea sufletul sa lasati sa fie distruse carierele unor oameni care au invatat mult din aceasta lectie.

Unul dintre cei loviti este inginerul Valeriu Popa, o natura umana inzestrata cu proprietati bionenergetice speciale, care poate face mult bine tuturor suferinzilor, chiar si dumnevoastra, daca veti fi vreodata obosit. Tovarasul Marin Enache l-a cunoscut si s-a convins de valoarea lui. Intrebati-l, va rog! Daca derbedeii care au condus actiunea au intentionat sa mascheze o oficina de spionaj sub valul cercetarii stiintifice, nu se poate sa eliminam cercetarea stiintifica din aceasta pricina. Valeriu Popa are 58 de ani si a fost trimis la Giurgiu, in vreme ce nevasta lui e pe patul de moarte. Se iau masuri - unii vor asta - impotriva practicilor Yoga. E absurd si excesiv.

Tovarase Ceausescu, tara asteapta rezolvari radicale pe care numai dumneavoastra le puteti da. Tara asteapta competitia valorilor, promovarea celor buni, eliminarea plafonarii.

Doctorul Leontopol, care reprezinta una din cele mai mari sanse ale sanatatii si sperantei noastre - ajuns astazi somitate mondiala, gratie numai si numai sprijinului dumneavoastra - este in continuare victima birocratiei din medicina. Sa asteptam sa fuga spre a realiza afara ce ar putea darui tarii si lumii? E trist, inacceptabil, e antipatriotic si antiuman ce-i fac invidiosii doctorului Leontopol. Astazi insa, cind inchei scrisoarea, trebuie sa va spun ca Leontopol se afla, bolnav de inima, pe un pat de spital si ca e posibil sa-l pierdem.

Pavel Kozak e astazi prezent pe multe file ale presei mondiale. El vrea, insa, acasa. Vrea cooperare in folosul Romaniei. Vrea sa aduca valuta tarii. Ce facem? Va rog, va rog, cu puterea ultima: nu-i mai lasati pe cei indiferenti la destinul patriei sa-si faca de cap.

Cit despre mine ce sa va spun? Scriu, ma chinui, m-am imbolnavit, nici un doctor nu ma poate ajuta. Sufar si-mi transform suferinta in munca. La ora de fata, Cenaclul Flacara, facut de UTC si de Flacara, nu are rival in lume. Spectacolele nu se pot desfasura decit cu cordoane de militie, securitate si garzi patriotice, datorita numarului incredibil de solicitari. Iar in sali cintam cu iubire pentru tara, pentru tineret, pentru dumneavoastra, uitind de necazuri si de faptul ca prin colturi obscure sint unii care ne pindesc sa gresim ca sa ne distruga.

Desigur, mai si gresim, mai avem multe de facut, dar gresim din dorinta de a face in adevar ceea ce ati spus pentru educatia tineretului. Gresim muncind pe brinci. Televiziunea ne sprijina firav; multe judete au o adevarata vocatie pentru arta politica: Bihor, Dolj, Constanta, Prahova, Iasi, Arad, Timis. In schimb, in Sibiu si Brasov nu putem intra. Tiparul lasat acolo de V. Trofin nu le-a iesit din cap. Incercam in zadar sa facem cultura tinara pentru zecile de mii de locuitori din acele locuri.

Va ridic o chestiune pe care va rog s-o intelegeti pina la capat. Va rog dispuneti transmiterea mondialelor de fotbal prin televiziunea romana, caci o tara intreaga lucreaza spre a-si construi antene pentru bulgari, sirbi, rusi, unguri. Ii dam pe mina altora pe cetatenii nostri, o luna de zile, seara de seara. E pacat sa pierdem un canal de mare popularitate, televiziunea, e pacat ca turistii straini sa prefere litoralul bulgar. Va rog, aveti incredere in cele ce va spun. Cu dragoste si grija vi le spun.

Ne trebuie o televiziune puternica si competitiva. Ne trebuie un om ca lumea in fruntea ei. Dupa ce a incurcat toata propaganda, actualul sef al Televziunii a distrus cea mai mare parte a puntilor televiziunii spre oameni. Oamenii trec pe canale ale televiziunii sirbesti, unguresti, bulgaresti si chiar sovietice. Rusine pentru noi, care am putea sa fim cea mai luminata si ascultata tara din Est, caci sintem tara celui mai indraznet lider din Est. Rusine si pacat!