Consiliul National al Audiovizualului a precizat ca nici comisia parlamentara speciala si nici CNA nu vor repartiza in campania pentru referendumul din 19 mai timpi de antena.

Comisia parlamentara speciala a dublat timpul emisiunilor de la posturile publice de radio si televiziune, destinate partidelor parlamentare, iar CNA a dat o decizie in care a stabilit regulile pe care radiourile si televiziunile trebuie sa le respecte in aceasta campanie.

Deputatul PD, Valentin Iliescu, membru in comisia parlamentara speciala, a fost unul din cei care au amplificat informatia aparuta in presa.

Acuzatia lansata de Valentin Iliescu a fost respinsa de presedintele CNA, Ralu Filip.

Membrii CNA au mai precizat ca televiziunile si radiourile nu pot difuza in aceasta campanie spoturi publicitare in care sa fie prezentate, negativ sau pozitiv, personalitati politice sau partide si au anuntat ca vor monitoriza felul in care se va desfasura campania, deocamdata, abaterile de la reguli fiind destul de putine.

Referendumul privind destituirea din functie a Presedintelui Traian Basescu, suspendat de Parlament la 19 aprilie, va avea loc sambata 19 mai.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.