Scandalul declansat de liderul PSD Mircea Geoana, care a acuzat conducerea SRI de implicare intr-o operatiune de politie politica ce ar fi avut ca tinte trei judecatori ai Curtii Constitutionale, se amplifica.

Desi SRI a negat acuzatiile, comisia parlamentara de control a demarat deja o ancheta pentru aflarea adevarului. De asemenea, in cadrul SRI s-a pornit rapid o investigatie pentru depistarea autorilor sustragerii documentelor interne ajunse in posesia presei si a liderului PSD. Pentru obiectivitatea cercetarilor, comisia SRI a cerut ieri suspendarea temporara a prim-adjunctului directorului SRI, Florian Coldea. Pe de alta parte, Adevarul a reusit sa stea de vorba cu judecatorii Predescu si Cojocaru, care infirma afirmatiile lui Traian Basescu.

Dosarul judecatoarei Aspazia Cojocaru nu a fost la SRI

"Serviciului Roman de Informatii nu i s-au solicitat si acesta nu a furnizat niciun fel de date cu privire la membrii Curtii Constitutionale, catre nicio institutie, cu exceptia Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Materialul olograf prezentat in conferinta de presa si atribuit primului-adjunct al directorului Serviciului Roman de Informatii reprezinta o notita de birou, rezultat al verificarilor interne realizate la nivelul Serviciului Roman de Informatii, in contextul unor acuzatii vehiculate in media, de implicare a institutiei noastre in actiuni de santaj la adresa unor membri ai Curtii Constitutionale", se spune intr-un comunicat de presa al SRI, difuzat la cateva ore dupa dezvaluirile liderului PSD, Mircea Geoana.

Totodata, SRI recunoaste ca judecatorii Curtii Constitutionale, Nicolae Cochinescu si Ioan Predescu, au avut dosare de urmarire.

"in urma verificarilor, s-a stabilit faptul ca numai doua persoane dintre membrii Curtii Constitutionale au facut obiectul urmaririi din partea Securitatii: Nicolae Cochinescu - un dosar fond penal, predat Tribunalului Militar Timis in anul 1991; Ioan Predescu - un dosar de urmarire informativa, predat Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii in anul 2002", se subliniaza in Comunicat.

Citeste si:

O dilema: daca nu SRI, atunci cine?

Interesant este insa un alt aspect: contrar afirmatiilor presedintelui Romaniei, si chiar "notitelor" interne ale lui Coldea, SRI infirma oficial existenta vreunor documente privind-o pe judecatoarea Aspazia Cojocaru, in arhiva fostei Securitati. Asta, desi chiar judecatoarea in cauza a declarat ca a fost chemata de doua ori la CNSAS si ca, ulterior, a primit acasa o "adresa" cum ca ar fi facut "politie politica"! Iata, insa, ce se spune in Comunicatul SRI: "in legatura cu Aspazia Cojocaru, Serviciul Roman de Informatii nu a identificat in arhiva preluata de la fostele organe de Securitate niciun fel de date sau documente. insemnarile respective au fost culese din articole de presa"! Atunci de unde au aparut cele "doua file, note legate de Rodica Stanoiu", despre care vorbea Coldea in "notitele" sale? Daca de la alt serviciu secret, poate SIE, poate "Doi si un sfert", atunci de ce aceste doua structuri sau altele care au detinut arhive nu au recunoscut acest lucru in comunicatele de presa date miercuri seara?

Alerta la "protectia interna":SRI isi cauta tradatorii

Dupa ce serviciile de informatii si-a precizat oficial pozitia, urmeaza ca, pentru aflarea adevarului cu privire la "notitele de lucru" scurse din interiorul SRI, sa se pronunte comisiile parlamentare de specialitate. Mai mult, in cadrul SRI s-a declansat deja o ancheta interna care trebuie sa stabileasca modul cum au ajuns in presa (si la indemana lui Mircea Geoana) niste documete olografe in original. Daca acestea au putut fi scoase/sustrase dintr-o institutie strategica precum SRI, inseamna ca acolo exista deja o bresa pe unde s-ar putea scurge si alte documente, ce tin de securitatea nationala, fapt extrem de grav. Ultimul cuvant il va avea, oricum, Parchetul militar, care, daca va fi sesizat de SRI sau de Comisia parlamentara de control al SRI, va demara o ancheta pentru tragerea la raspundere penala a celor implicati.

Ultima ora: Colonelul Florian Coldea va fi suspendat

Ieri, comisia parlamentara condusa de Radu Stroe i-a cerut directorului SRI suspendarea temporara a prim-adjunctului Florian Coldea. "I s-a cerut directorului SRI, George Maior, ca, pe perioada desfasurarii anchetei parlamentare, sa declanseze operatiunea de suspendare a lui Florian Coldea, pentru a nu exista suspiciuni ca va obstructiona aflarea adevarului" - ne-a declarat Ion Stan, secretarul Comisiei parlamentare de control a activitatii SRI.