Comisia de ancheta privind suspendarea sefului statului a inceput ieri audierile, prin interogatoriu trecand fostul ministru al Economiei, Codrut Seres, dar si actualul detinator al portofoliului, Varujan Vosganian. Achetatorul sef, Dan Voiculescu (foto), i-a pus pe cei doi sa jure pe Biblie ca vor spune "adevarul si numai adevarul", insa multe dintre intrebarile care au urmat erau de natura sa le forteze mana pentru a da verdictul: Basescu, vinovat de fapte grave.
Seres a declarat membrilor Comisiei ca a primit de la seful statului trei telefoane care vizau situatia companiei ALRO. Conservatorul a dezvaluit ca a fost informat de faptul ca i s-a interceptat telefonul in perioada mandatului sau de ministru. La randul sau, Vosganian a aratat ca va pune la dispozitia Comisiei toate datele legate de contractele incheiate de societatea ALRO, pentru ca acestia sa le compare cu biletelul transmis de Basescu lui Codrut Seres si sa stabileasca daca seful statului a savarsit sau nu "fapte grave". Seres a afirmat ca i-a fost interceptat telefonul in perioada 2005-2006, dar ca nu i s-a dezvaluit nici cine a solicitat acest demers si nici in baza carui mandat. El a precizat ca, in acea perioada, era membru CSAT. Conservatorul a sustinut ca nu stie ce serviciu de informatii l-a interceptat, avand in vedere ca seful SRI, George Maior, a declarat recent ca acest serviciu nu a realizat interceptarile ministrului.
Agenda ALRO
In privinta presedintelui Traian Basescu, Seres a afirmat ca ALRO "a fost o prioritate pe agenda administratiei prezidentiale inca din primavara anului 2005", perioada in care chiar consilierii prezidentiali faceau declaratii publice privind compania ALRO, aratand ca aceasta era "defavorizata". El a precizat ca a primit trei telefoane de la presedintele Traian Basescu, a carui preocupare constanta era ca ALRO "sa achizitioneze energie electrica in conditii ce ar permite societatii sa reziste competitiei de pe pietele vest-europene". Primul telefon l-a primit la scurt timp dupa pozitiile publice ale consilierilor lui Basescu, un al doilea in octombrie 2005 si un altul in aprilie 2006. In privinta biletelului primit de la seful statului, Seres nu crede ca notita lui Basescu a fost pusa "in gluma". El a explicat ca nu i-a dat atentie pentru ca solicitarile sefului statului "nu puteau fi puse in practica". In privinta lui Stolojan, fostul ministru a declarat ca au fost "cu certitudine trei discutii" purtate cu acesta, si ca dialogul nu a fost canalizat pe singurul subiect ALRO.
Seres si Vosganian audiati de Felix
Cei doi ministri ai Economiei au povestit, dupa ce au jurat pe Biblie, despre convorbirile pe care le-au avut cu Basescu pe tema energiei electrice
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Seres si Vosganian audiati de Felix":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
