Voci importante din presa romaneasca au opinii clare legate de scandalul de la televiziunea publica. Fiecare incearca sa fie obiectiv in conflictul Culcer-Giurgiu, spre binele TVR.
Parerile sunt impartite intre o abordare cat mai calma a situatiei create in jurul televiziunii publice si o eliminare a celor care sunt acum tinta acuzatiilor din afara si dinauntrul ei. Robert Turcescu, la numai o zi dupa confruntarea in direct cu Tudor Giurgiu, inca mai crede in el, dar accepta ca presedintele TVR are de lucru. "Am constatat la emisiunea de luni ca a pierdut o legatura cu imaginea reala a lucrurilor. E o vorba: cand doi iti spun ca esti beat, te duci sa te culci, iar Tudor Giurgiu a cam ajuns la unul si ceva. O atitudine mai critica i-ar fi de folos", a declarat Turcescu. Vlad Petreanu, seful stirilor de la Antena 1 si Antena 3, nu este insa la fel de cuminte, plecand de la modalitatile de lucru specifice mediului privat.
"Cred ca dupa o boacana atat de mare ca cea a pierderii drepturilor de difuzare a meciurilor de fotbal, Tudor Giurgiu, ca presedinte al institutiei, ar trebui sa-si asume responsabilitatea", spune Petreanu. Din aceeasi perspectiva, Petreanu crede ca Rodica Culcer trebuie sa-si dea demisia din moment ce seful ei direct i-a cerut-o. Petreanu mai spune si ca i se pare neplacut ca scandalul dintre cei doi sa aiba o desfasurare in presa, ca cea din ultimele zile. Atitudinea generala a jurnalistilor contactati este clara: toti vor binele televiziunii publice, chiar daca nu toti arata cu degetul vinovatii. Robert Turcescu e consecvent. El sustine in continuare ca Rodica Culcer nu ar trebui sa fie sefa stirilor. "Culcer este un jurnalist pe care-l apreciez, dar care este, in schimb, un manager total ineficient", spune acesta, argumentand cu experienta comuna de trei ani la Europa FM.
Culcer, Giurgiu sau TVR? Aceasta-i intrebarea!
Profesionistii media pun soarta televiziunii publice mai presus de orgoliile sefilor
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Culcer, Giurgiu sau TVR? Aceasta-i intrebarea!":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
