Continuam si azi campania menita sa elucideze moartea fostilor dictatori Nicolae si Elena Ceausescu. Astazi va prezentam un interviu cu maiorul (r) Dorin Carlan, membru al plutonului care i-a executat pe fostul conducator al Romaniei si pe sotia sa.

Ce faceati in decembrie 1989?

In decembrie 1989 invatam pentru Facultatea de filosofie si istorie din Bucuresti. Locuiam in Bucuresti cu familia si imi desfasuram activitatea la Regimentul de parasutisti Boteni, Regimentul 64 Parasutisti Titu, cum era el cunoscut. Locuiam in Bucuresti si faceam naveta zilnic, la 50 de kilometri, la Boteni. Eram plutonier, fusesem avansat in 1988, aveam specialitatea militara auto, aveam functia de ajutor cu evidenta la loctiitorul tehnic al regimentului.

Cand au inceput evenimentele unde erati?

Urma sa ma duc, intr-o zi de luni, pe 17 decembrie 1989, la Spitalul Militar Central sa ma internez, sa-mi iau o scutire medicala, pentru ca eram cam obosit. Duminica, pe 16 decembrie se daduse alarma "Radu cel Frumos", dar eu nu fusesem gasit. Astfel ca am am ajuns luni pe la pranz la unitate, dupa ce venisem de la SMC.

Ce ati facut in unitate?

Eu si o treime din efectivele regimentului am avut activitate in unitate, restul camarazilor fiind la misiuni de lupta in Bucuresti - la televiziune, la hotelul Bucuresti, la sediul CC, la aeroportul Baneasa, la scoala de securitate de la Baneasa, pe la diverse case conspirative. Noi am pazit unitatea si imprejurimile. Dar am avut si misiune speciala, pentru ca in dupa amiaza zilei de 22 decembrie au fost adusi la noi in unitate Manea Manescu si Emil Bobu. In cursul noptii, pe la ora unu, cei doi fosti stabi comunisti au fost luati de la noi si dusi in unitatea de la Deveselu. Atunci, activitatea era condusa de seful garnizoanei, colonelul Ioan Suciu, ulterior comandor.

Cine v-a convocat pentru a face parte din plutonul de executie?

Convocarea a venit din partea comandantului garnizoanei, comandorul Ioan Suciu, a colonelului Radu Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti. Am inteles ca ordinul ar fi venit de la generalul Iosif Rus, comandantul aviatiei militare si, mai sus, probabil de la sefii mai mari, Stanculescu, Iliescu. Dar noi n-am fost convocati pentru asa ceva. Asa-zisul pluton de executie a fost practic un grup de comando pentru executie, creat ad-hoc de domnul general Stanculescu.

Citeste si:

Vi s-a dat ordin la acea convocare?

N-a fost nici un ordin. A fost, de fapt, o rugaminte, ca toate ordinele cand sefii te trimit la moarte.

Concret, cum au decurs lucrurile?

Pe 25 decembrie 1989, dimineata, dupa micul dejun, toate cadrele militare, parasutistii care mai erau acolo, au fost convocate la raport, de catre Suciu si Cantuniari. Ni s-a spus ca au nevoie de opt voluntari cadre militare, nu soldati. Nu stiau exact pentru ce, stiau doar ca e o misiune de gradul zero, adica o misiune in care te duci, dar nu mai vii. Noi, care eram cam cascati, asa, n-am realizat in momentul acela gravitatea a ceea ce era posibil sa ni se intample. Ni s-a spus ca este posibil sa aparam Rafinaria de la Brazi, care ar fi atacata sau ar urma sa fie atacata de teroristi, sau sa insotim niste persoane oficiale. Ni s-a mai spus sa luam armament si munitie din dotare cat putem noi. Toti cei opt, capitanul Ionel Boeru, eu, plutonierul Baranguta Constrantin, sergentii majori Gheorghe Octavian, Dumitru Iliescu, Marian Horjan, Laurentiu Stefanescu si Teodor Gheorghe. Boeru ne-a comandat doar pana la pista de zbor a elicopterelor. Cei opt aveam foarte mult armament in dotare, inclusiv grenade defensive, eram imbracati cu acele celebre combinezoane negre.

De aici, ne-a dus comandantul garnizoanei personal la pista, cu un autobuz, dupa care ne-am urcat cate patru in cate un elicopter IAR 330 Puma, unul inmatriculat cu nr. 90, celalalt cu nr. 92. Am plecat fara sa stim unde mergem. Pilotii, nici ei nu stiau, au primit ordin in casti. Dand firul inapoi, pot sa va spun ca nici completul de judecata n-a stiut unde merge. Nimeni, in afara de generalul Stanculescu, de Gelu Voican Voiculescu, si mai stia si Virgil Magureanu, cel care, probabil, trebuia sa raporteze Moscovei ca misiunea a fost indeplinita, dansul fiind dovedit ca un kaghebist notoriu.

Cand ati sosit la Targoviste?

Am zburat la 10-15 metri deasupra solului, in zig-zag, deci cam ca un grup de comando, cum se vede acum prin filmele americane despre Vietnam. Am zburat pana in spatele stadionului Ghencea, am aterizat pe o pista de atletism in constructie, si am asteptat vreo jumatate de ora. A venit un grup de militari, cu tab-uri, din care au coborat un general, un grup de ofitei MApN si de justitie militara. Am luat completul de judecata si ne-am deplasat la Targoviste. Pe parcurs, am facut jonctiunea cu alte trei elicoptere de paza care ne-au insotit pe drum, tot din cadrul regimentului nostru.

Din momentul in care s-a urcat in elicopter, comanda a fost la domnul general Stanculescu, care comunica prin radio cu baza. Eu i-am asigurat paza domnului general, i-am "scanat" pe toti. Tin minte ca dintre toti nu mi-a placut mutra lui Voican Voiculescu, nu-mi inspira nici un pic de incredere, avea o figura cam dubioasa. Mai era in elicopter si maiorii de justitie Mugurel Florescu si Dan Voinea. Gelu rade si acum de mine cand ii mai amintesc de faptul ca parca imi venea sa-i trag o rafala in teasta, macar un glont ratacit! Revenind, pe la ora 13, cred, am ajuns la Targoviste.