O initiativa legislativa de modificare a Constitutiei in vederea interzicerii poligamiei si a casatoriilor intre homosexuali e pe cale sa intre in dezbaterea Parlamentului.

Un Comitet de initiativa civica a inceput, in primavara anului trecut, demersurile pentru includerea in Constitutie a unui paragraf care sa protejeze casatoria in forma ei actuala: "In Romania, poligamia este interzisa, iar casatoria este permisa doar intre un barbat si o femeie". Acesta este alineatul pentru care Comitetul a reusit sa obtina nu numai sprijinul a peste 500.000 de cetateni, dar si pe cel al romanilor din afara granitelor. Proiectul a ajuns la Curtea Constitutionala, in urma cu citeva zile, dupa ce Senatul a inaintat Guvernului listele de semnaturi pentru certificarea lor, asa cum prevede procedura de modificare a Constitutiei la initiativa cetateneasca.

Procedural, mai ramin doar doua etape de parcurs pina la referendumul de modificare a Legii fundamentale, pe care il solicita cetatenii. Initiativa ar urma sa intre in dezbaterea Parlamentului, dupa ce, cel mai tirziu la mijlocul lui aprilie, Curtea Constitutionala se va fi pronuntat. De remarcat ca initiativa a primit deja avizul Consiliului Legislativ.

Biserica a dat o mina de ajutor

Cele 650.000 de semnaturi au fost strinse cu ajutorul Bisericii Ortodoxe si al cultelor recunoscute oficial. Preotii din parohiile de pe intregul cuprins al tarii au adus-o la cunostinta enoriasilor si le-au solicitat acestora adeziune pentru demersul pornit de Comitetul de initiativa. Comitetul de initiativa, format din zece persoane fizice, a fost constituit pe 12 februarie 2006, iar platforma acestuia se gaseste pe net la adresa www.protejarea-familiei.com.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.