Interventia presedintelui in cazul Alro nu a fost o intamplare, ci o practica. Basescu isi protejeaza clientela politica

ZIUA va prezinta al treilea biletel

Un caz cat se poate de clar de trafic de influenta, al carui autor este nimeni altul decat presedintele Romaniei. Seful statului a intervenit in favoarea unei firme, patronate de un personaj extrem de controversat si al carui nume apare intr-o sumedenie de afaceri dubioase.

S-a petrecut in aprilie 2005, la cateva luni de la investirea in functia de sef al statului a lui Traian Basescu. Unul dintre cei mai controversati oameni de afaceri din Romania, abonat la contracte pe bani publici, a cerut interventia presedintelui tarii pentru a-si recupera anumite datorii. Dumitru Bucsaru, patron al mai multor firme printre care si "Art Constructii '92" SA, i-a trimis sefului statului un memoriu in care ii cerea ajutorul in rezolvarea unei probleme de sute de miliarde de lei. Patronul de la "Art Constructii '92" SA, un personaj cercetat de DNA, dar care are legaturi puternice cu Partidul Democrat si oamenii din jurul lui Traian Basescu asa cum vom arata in continuare, solicita sprijin de la seful statului pentru recuperarea unei datorii de la Compania Nationala Cai Ferate CFR SA.

Memoriul care a ajuns pe masa lui Traian Basescu poarta stampila societatii "Art Constructii '92" SA si este semnat de presedintele si directorul general al acesteia Dumitru Bucsaru. Documentul a fost inregistrat sub numarul 260/03.03.2005. Pentru inceput, Dumitru Bucsaru ii face presedintelui o prezentare generala a firmei "Art Constructii", precizand ca aceasta este o "societate comerciala cu capital privat, al carei principal obiect de activitate este reprezentat de constructiile industriale, civile si socio-culturale". In acelasi memoriu, controversatul om de afaceri se lauda ca "Art Constructii" a executat mai multe "categorii de lucrari - banci, hoteluri, locuinte, statii Peco, oficii postale, gari, lucrari care au respectat standardele de calitate in vigoare".

Dupa partea de introducere, Dumitru Bucsaru il informeaza pe Traian Basescu ca printre clientii firmei "se numara si C.N.C.F. C.F.R. S.A., pentru care societatea noastra a executat lucrari de constructii si amenajari de un inalt nivel calitativ, la diverse obiective, cum ar fi: "Complex Snagov", "Cantina Restaurant M.T.C.T.", "Gara Obor", "Gara Galati", "Gradinita Witting", "Modernizare Statie C.F. Focsani la standarde europene", in baza contractelor incheiate cu aceasta".

Totusi, se plange afaceristul cercetat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, "in ciuda faptului ca societatea noastra si-a indeplinit obligatiile contractuale, fapt recunoscut si de catre beneficiar prin semnarea proceselor verbale de terminare a lucrarilor, C.N.C.F. C.F.R. S.A. nu si-a onorat datoria catre firma noastra, ceea ce ne-a condus la o situatie foarte dificila din punct de vedere financiar". Dumitru Bucsaru enumera contractele de pe urma carora are de incasat bani. "Astfel: pentru obiectivul "Complex Snagov" unde lucrarile au fost finalizate in ultimul trimestru al anului 2003, societatea noastra mai are de incasat 14.202.766.219 lei; pentru obiectivul <> la care lucrarile sunt in curs, pana in noiembrie 2004 au fost executate lucrari in valoare de 96.350.263.245 lei, in baza contractelor cu numerele 172/11.09.2003 si 221/03.12.2003. In concluzie, societatea noastra nu a putut pana in prezent sa isi recupereze cheltuielile pentru lucrari executate in valoare de 110.553.029.464 lei".

In finalul memoriului, Dumitru Bucsaru il roaga pe Traian Basescu sa ii acorde sprijinul pentru "recuperarea creantei pe care o avem in relatia cu C.N.F. C.F.R. S.A., pentru a putea la randul nostru sa achitam obligatiile pe care le avem catre stat si catre terti".

Solicitarile si rugile patronului de la "Art Constructii '92" SA au avut in cele din urma efectul scontat. Presedintele avea sa procedeze in aceasta situatie la fel ca si in problema "Alro Slatina", caz devenit deja arhicunoscut. La data de 12.04.2005, Traian Basescu trimite memoriul lui Bucsaru catre fostul sau subordonat de partid, ministrul de atunci al Transporturilor, Gheorghe Dobre. Cu o mentiune insa extrem de importanta: "D-le Ministru Dobre. Rog analizati si rezolvare legala". Sub acest text, scris pe trei randuri, este trecuta data de "12.4.2005" si semnatura sefului statului.

Presedintele Basescu i-a sugerat ministrului ce sa faca in acest caz, intervenind in favoarea lui Dumitru Bucsaru. In cele din urma lucrurile s-au rezolvat, iar afaceristul a obtinut ceea ce dorea. Astfel, la cateva luni de la memoriul trimis lui Basescu, firma "Art Constructii" a intrat in posesia celor peste o suta de miliarde. Lucru recunoscut chiar de Dumitru Bucsaru.

Desigur seful statului a incercat sa acopere traficul de influenta pe care l-a facut in favoarea lui Bucsaru prin sintagma "rezolvare leagla". Fapta lui Basescu este insa chiar si asa una extrem de grava. Practic, presedintele si-a incalcat atributiile influentand deciziile unui ministru in folosul unei societati private.

In alta ordine de idei, ne intrebam ce rol mai au consilierii lui Traian Basescu, daca seful statului este cel ce analizeaza situatii de felul celor de mai sus si mai dispune si rezolvari. Consilierii prezidentiali, care au rang de ministru, ar trebui sa fie cei care analizeaza memoriile primite si cauta sa rezolve anumite probleme. Nu presedintele. Care are atributii mult mai importante.

Pe de alta parte, pe masa presedintelui ajung zilnic zeci sau poate chiar sute de memorii de la diverse societati sau simpli cetateni. Interesant de vazut este cate dintre acestea sunt rezolvate. Cate sunt trimise catre ministri cu semnatura si indicatiile presedintelui. Pana acum stim despre doar doua cazuri: "Alro Slatina" si "Art Constructii '92" SA. Daca in ceea ce priveste cazul "Alro Slatina" interventia si presiunile sefului statului s-ar putea justifica dupa anumite pareri, intrucat e vorba despre o mare companie de importanta strategica, in cazul firmei lui Dumitru Bucsaru lucrurile sunt extrem de clare. Presedintele a favorizat si a facut presiuni pentru o societate obisnuita, asa cum mai exista alte cateva mii. Cateva mii de firme care au de recuperat sume uriase de la diverse institutii ale statului dar care nici macar nu se gandesc sa adreseze memorii sefului statului si sa-i ceara ajutorul.

Mai grav, Basescu a intervenit in favoarea unui personaj extrem de controversat ce are mari probleme din punct de vedere legal. Patronul de la "Art Contructii '92" SA, firma care in august 2005 avea sa fie radiata de Bucsaru pentru ca acesta sa scape de datorii, a fost arestat inainte de 1989 pentru delapidare, iar acum se afla in atentia procurorilor anticoruptie pentru mai multe ilegalitati de sute de miliarde. Lucru pe care in mod sigur il stia si presedintele. In aceste conditii, se poate pune urmatoarea intrebare logica: de ce a intervenit Basescu pentru un asemenea personaj asociindu-si numele cu acesta?

Raspunsul este unul extrem de simplu. Dumitru Bucsaru este un vechi apropiat al Partidului Democrat, dar si prieten si partener de afaceri al anumitor oameni din anturajul lui Traian Basescu. Precum Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea. Fosta consiliera a lui Basescu, in momentul de fata lider al PD.

Caracatita Bucsaru-Udrea-Cocos

Dumitru Bucsaru are peste zece firme, detinute direct de el sau prin intermediul fiicelor sale, Ramona-Magdalena si Iuliana-Zenaida. De asemenea, in multe dintre societati, Bucsaru este asociat cu diverse persone juridice sau fizice. Numele acestora nu spun nimic la prima vedere.

O verificare mai atenta scoate la iveala insa faptul ca partenerii lui Bucsaru au legaturi cu oameni importanti ce graviteaza in jurul presedintelui.

Una dintre firmele lui Dumitru Bucsaru este "Laur & CD 98 Servcom" SRL, infiintata la 30 septembrie 1998. Aceasta are ca obiect principal de activitate "baruri" si exploateaza strandul Drumul Taberei. Firma este detinuta de mai multi actionari: fiica cea mare a lui Bucsaru, Ramona-Magdalena Bucsaru are 17%, Daniel Tone - 50% si Adrian Florea - 16,5%. De asemenea, la aceeasi societate 16,5% din actiuni sunt detinute de un anume Teodor Andrei Ganciu. Un personaj pe care il gasim si in postura de asociat al lui Dorin Cocos. Sotul fostei consiliere a lui Traian Basescu, Elena Udrea, in prezent lider marcant al Partidului Democrat. Astfel, conform datelor de la Registrul Comertului, acest Teodor Andrei Ganciu detine 50% din firma "E.H.I. Intretinere si Curatenie" SRL, iar Dorin Cocos cealalta jumatate a pachetului de actiuni. Societatea lui Cocos si Ganciu a fost infiintata pe 24 septembrie 2004, are sediul social pe strada Gheorghe Polizu nr. 4 din Sectorul 1 si are obiect principal de activitate "Activitati de intretinere si curatare a cladirilor". Administratorul firmei este Teodor Andrei Ganciu, partenerul lui Dumitru Bucsaru, omul pentru care presedintele a intervenit pe langa fostul ministru Dobre.

De asemenea, aceeasi data de infiintare - 24 septembrie 2004 -, aceeasi adresa - strada Gheorghe Polizu nr. 4, Sectorul 1 -, acelasi actionariat - Ganciu & Cocos, acelasi administrator - Teodor Andrei Ganciu -, le are si firma "E.H.I. Restaurant" SRL, cu obiect principal de activitate "Restaurante".

Asociatul lui Dumitru Bucsaru este partener cu sotul Elenei Udrea, tot in proportii egale, si in firma "Eurohotels si Asociatii" SRL. Societate hoteliera, infiintata pe 17 februarie 2005, la care Ganciu este administrator.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.