Presedintele Basescu a lansat ieri, in Parlament, procedura de organizare a unui referendum pentru introducerea votului uninominal. Politicienii au venit in Parlament cu referendumul lor si au plecat cu al lui Basescu

Presedintele a anuntat ieri consultarea poporului pentru votul uninominal.

Dupa ce i-a acuzat pe politicieni ca isi fac legi in folos propriu, presedintele Basescu a detonat ieri o noua bomba in Parlament: a anuntat declansarea procedurii de organizare a unui referendum, pentru introducerea votului uninominal. Opozitia, care a boicotat mesajul presedintelui, sustine ca procedura nu poate fi declansata pentru ca nu se poate considera ca seful statului s-a consultat cu Parlamentul. Oricum, meciul dintre parlamentari si presedinte este departe de a se fi incheiat.

"In baza articolului 90 din Constitutia Romaniei si a art. 11 si 12 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, precum si a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 567/2006, va consult - repet, termenul constitutional este va consult - cu privire la organizarea unui referendum cu privire la introducerea votului uninominal la Senat si Camera Deputatilor incepind cu urmatoarele alegeri parlamentare.

Din acest moment, procedura de lansare a referendumului a fost indeplinita. Va multumesc." Asa si-a incheiat Traian Basescu discursul sustinut ieri in Parlament. In forta. Pentru ca anuntul facut de seful statului este o replica la procedura de suspendare initiata de opozitie.

Nu a cerut scuze

Cert este ca Basescu nu a avut nici cea mai mica intentie de a face pace cu parlamentarii, care asteptau scuze prezidentiale dupa ce au fost acuzati ca fac legi pentru infractori. Dimpotriva, Basescu a aratat ca votul uninominal este singura solutie pentru a se evita "riscul unui vot de blam generalizat la adresa politicienilor romani". "Singura solutie pentru corectarea acestei perceptii este introducerea votului uninominal pentru Parlamentul Romaniei", a declarat Basescu.

Mai mult, presedintele le-a spus alesilor ca au exagerat cind au pretins scuze, pentru simplul motiv ca nu s-a referit doar la parlamentari: "Eu nu m-am referit la Parlament, ci la, citez: «politicieni care fac legi pentru infractori». Si acest lucru nu tine doar de politicieni aflati in Parlament, tine si de politicieni aflati in Consiliile Locale, in Guvern. Boala este extinsa in tot sistemul nostru politic si administrativ".

Lista de acuzatii

Basescu a prezentat si citeva exemple care demonstreaza, in opinia sa, "ca de multe ori si Parlamentul a fost atras in aceste realitati ale coruptiei". Ordonante prin care agenti economici sint scutiti sau aminati de la plata obligatiilor catre stat, Legea de privatizare a Petrom, votata fara a fi cunoscute clauzele, sau Legea prin care se aprobau facilitati fiscale pentru companiile producatoare de bere, toate sint, in opinia presedintelui, exemple prin care politicieni din tot spectrul au servit diverse grupuri de interese.

De pe lista lui Basescu nu putea lipsi RAAPPS. "Vorbind despre un sistem mascat de coruptie, a continuat seful statului, as merge mai departe pronuntind numele aproape magic RAAPPS, regia care pune la dispozitia demnitarilor locuinte de serviciu. Putini parasesc aceste locuinte dupa ce pleaca din functia publica, cei mai multi continuind sa beneficieze de tratament special, nelegal, ceea ce ii face depedenti de Guvern chiar daca ei sint in opozitie", a spus Basescu.

Au taiat firul scurt

Seful staului crede, totodata, ca "exista o stare de nervozitate pentru o parte dintre oamenii politici, deoarece nu mai functioneaza telefonul catre procurori si judecatori". De asemenea, Basescu a mentionat ca in spatele unor campanii din presa se ascund interesele nu tocmai ortodoxe. Presedintele crede insa ca sint si citeva semne bune: "As spune ca Justitia a inceput sa functioneze. (...) Am vazut politicieni judecati pentru coruptie, dar rareori am vazut demisii. Perpetuarea acestei stari de fapt nu ar fi fost posibila in cazul in care respectivul politician ar fi fost ales in mod direct de catre cetateni", a conchis seful statului.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.