Potrivit raportului Comisiei speciale a inchisorii, citat de Mediafax, Bivolaru "este un detinut disciplinat, muncitor si talentat, care a respectat intocmai Regulamentul de Ordine Interioara". De semenea, acelasi raport constata faptul ca in perioada incarcerarii la Colibasi, Bivolaru nu a avut nicio sanctiune disciplinara. Si cum "dupa fapta si rasplata", Bivolaru a fost recompensat de trei ori cu suplimentarea dreptului la vizite si pachete, pentru prestarea unor munci gospodaresti si participarea la concursuri tematice. Insa cei din penitenciar sunt pe cale de a pierde calitatile fostului deputat deoarece el a primit aviz favorabil pentru eliberarea conditionata.
Magistratii Judecatoriei din Pitesti, cei care se ocupa de acest dosar au amanat vinerea trecuta discutiile privind propunerea de eliberare conditionata a fostului deputat, cu o saptamana. Iar in cazul in care cererea lui Bivolaru va fi respinsa, acesta ar trebui sa ramana inchis pana la data cand expira executarea pedepsei, anume 31 martie 2009. Gabriel Bivolaru este acuzat de fals, uz de fals, inselaciune si evaziune fiscala in dauna BRD.
Oda detinutului Bivolaru
Urmand exemplul lui Cozma care a fost laudat in rapoartele penitenciarului Rahova, unde este inchis, fostul deputat Gabriel Bivolaru, condamnat pentru frauda a fost caracterizat de conducerea Penitenciarului Colibasi drept un detinut model.
Curentul.ro - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Oda detinutului Bivolaru":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
