Parlamentarii PC vor vota in favoarea suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu, desi nu vor semna "rechizitoriul" intocmit de PSD impotriva sefului statului. Anuntul a fost facut de catre liderul conservatorilor, Dan Voiculescu, el precizand ca partidul sau isi intemeiaza demersul pe trei "capete de acuzare" - subminarea economiei nationale, trafic de influenta si fals in declaratii.
Procedura de suspendare a lui Traian Basescu depinde exclusiv de modul in care vor vota deputatii si senatorii independenti. Cu toate ca apreciaza drept "bine-venita si democratica" initiativa PSD si PRM de a-l retrimite pe presedinte in fata poporului, PC va aduce in plenul parlamentului propriile argumente pentru suspendarea acestuia. "Am o veste proasta pentru Traian Basescu: ave probele pentru suspendarea sa. Singura problema este ca dorim confirmarea si instrumentarea lor, astfel incat sa fie fara echivoc. Deci, faptele exista, probele le avem, dar instrumentarea lor trebuie facuta profesionist", a accentuat Voiculescu.
Probele conservatorilor se refera la subminarea economiei nationale si fals in declaratii, la care se adauga traficul de influenta, dupa cum a precizat liderul PC, acestea urmand a fi prezentate in plenul Legislativului. "Noi nu semnam actiunea PSD, pe care o consideram bine-venita. PSD are deja semnaturile necesare pentru a trimite materialul la Curtea Constitutionala, ca atare nu are nevoie si de semnaturile noastre", a mai spus Dan Voiculescu.
La trei voturi de suspendare!
Coalitia PSD-PRM-PC are in parlament 229 de voturi, fiindu-i necesare 235 pentru scoaterea presedintelui din functie, dar trei deputati, reprezentantii PIN si PNTCD, sustin acest demers
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "La trei voturi de suspendare!":
» lupta unui singur om impotriva coruptiei ! lupta unui roman pentru romania ! luptati dl presedinte ! (20 comentarii, 525 vizualizari)
e incredibil ceea ce se intampla ! am trait s-o vad si pe asta. mai, e atat de evident si de limpede, totul e in fata ochilor nostrii si cateodata, unii parca nu vad. e atat de simplu de inteles, o...
» astept probele (3 comentarii, 449 vizualizari)
» traian basescu este la ora actuala presedintele potrivit pt romania !!! (8 comentarii, 412 vizualizari)
» si ce daca... (7 comentarii, 369 vizualizari)
» un maimutzoi de presedinte (10 comentarii, 366 vizualizari)
» desteptarea romani !!!!!! (3 comentarii, 349 vizualizari)
» din 77 comentarii au ramas 46 ? s`a sters o tema intreaga, admini ? radetzi de noi ? (9 comentarii, 344 vizualizari)
» ne facem de ras??????? (1 comentariu, 338 vizualizari)
» sunt nebuni (6 comentarii, 335 vizualizari)
» lupta cu nesimtitii (5 comentarii, 326 vizualizari)
» traian basescu este iubit de romani!il vom sustine! (3 comentarii, 321 vizualizari)
» crima de a fi incomod (5 comentarii, 302 vizualizari)
» trebuie suspendat, ascuns, dus. (2 comentarii, 300 vizualizari)
» hai sa fim seriosi (1 comentariu, 291 vizualizari)
» incredibil!!!!!!!!!!!! (2 comentarii, 286 vizualizari)
» hoti ce sunteti!!! (2 comentarii, 285 vizualizari)
» au voie sa voteze si parlamentarii anchetati"? (1 comentariu, 268 vizualizari)
» basescu presedinte (2 comentarii, 267 vizualizari)
» circ (1 comentariu, 263 vizualizari)
» cred ca nu sat sanatosi (1 comentariu, 259 vizualizari)
» n-a comentat ana?!!! aoleo nu-mi vine sa cred fratilor (1 comentariu, 248 vizualizari)
» cei care vor sa il dea p basescu=corupti jalnici (2 comentarii, 238 vizualizari)
» as dori sa se foloseasca votul uninominal si la parlament (1 comentariu, 232 vizualizari)
» lupta cu mafiotii (1 comentariu, 220 vizualizari)
