Scrisoarea deschisa a sase ambasadori NATO, intre care si Cristian Colteanu, prezinta motivele pentru care trupele italiene trebuie sa ramana la Kabul

Romano Prodi a fost pus, ieri, in dificultate de o initiativa neobisnuita a sase ambasadori ai unor tari membre NATO, de la Roma. Scrisoarea deschisa adresata italienilor a fost publicata de cotidianul "La Repubblica" si a fost semnata de ambasadorii din SUA, Marea Britanie, Canada, Olanda, Australia si Romania. Acestia au cerut guvernului italian sa nu-si retraga trupele din Afganistan, pentru ca, spune documentul, contributia italiana in aceasta tara este fundamentala.

Scrisoarea, care nu a fost semnata si de ambasadorii Frantei, Spaniei si Germaniei, tari care au militari in Afganistan si carora li s-a cerut la ultima reuniune NATO o majorare a efectivelor, a fost preluata ieri de toata presa italiana. Din punct de vedere diplomatic, initiativa celor sase este neobisnuita si pune in dificultate guvernul lui Romano Prodi. In Italia, problema trupelor din Afganistan este un punct de dezacord intre partidul conservator si aripa rosu-verde, iar documentul diplomatilor a fost lansat exact in ajunul votarii refinantarii contingentului militar italian din Afganistan. Ministrul apararii din Italia a catalogat scrisoarea drept neobisnuita, dar este complet de acord cu argumentele precizate. Pe de alta parte, aripa radicala a coalitiei a protestat denuntand o intruziune in afacerile interne.

Iata, pe scurt, ideile continute in demersul ambasadorilor:

1. Situatia pe campul de lupta din Afganistan este inca dificila. Fortele NATO se confrunta zi de zi cu talibanii si actiunile feroce ale gherilelor islamiste;

2. A trecut doar un an de la lansarea strategiei "Afghanistan Compact", pusa la punct de Londra, care are un proiect viabil, de cinci ani, prin care se doreste transformarea acestei tari intr-un stat "guvernabil";

3. Guvernul local este inca fragil. Afganistanul mai are nevoie de timp pentru a se dota cu institutii eficiente in domeniul justitiei, armatei si politiei;

4. Poporul afgan, dupa atatia ani de tiranie si razboi civil, doreste revenirea la democratie si sustine efortul fortelor internationale;

5. Contributia fortelor italiene, care au participat la mentinerea ordinii in cadrul procesului de vot, din anii trecuti, a ajutat la instaurarea unui guvern, a unui parlament local si, in acest fel, a participat la imbunatatirea vietii a milioane de afgani;


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.