Pe 28 decembrie 2006, Ministerul Sanatatii a cumparat de la firma Centrul pentru Managementul Serviciilor de Sanatate SRL (CMSS), prin achizitie directa, un program informatic australian pe baza caruia 300 de spitale din Romania urmeaza sa-si codifice bolnavii, sa-i grupeze in functie de afectiunile si de tratamentul efectuat, astfel incit Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sa deconteze cu maxima acuratete serviciile efectuate - gen de decontare cunoscut sub numele de "sistem DRG". Achizitia propriu-zisa a softului este urmata de programe de pregatire a medicilor care deschid perspectiva unei afaceri de aproape un milion de euro. Primul pas incepe azi, cind cite doi medici din fiecare spital efectueaza un curs de familiarizare cu programul.

Implicati in afacere sint Iulian Popescu, fost oficial al ministerului si patron al firmei CMSS, finul sau, Mihai Vilnoiu, si Laurentiu Mihai, director in minister.


Grupul de interese

Pina la achizitia propriu-zisa a softului, s-a realizat un proiect PHARE, in valoare de aproximativ doua milioane de dolari, care urma sa faca anumite analize si recomandari pentru implementarea sistemului informatic DRG. Proiectul a inceput in noiembrie 2005, iar unul dintre coordonatori a fost Mihai Vilnoiu.

In perioada februarie-mai 2006, insusi nasul sau, Iulian Popescu, a facut si el parte din acelasi proiect. De organizarea comisiei de evaluare a proiectului PHARE si de realizarea referatului in baza caruia s-a cumparat pina la urma softul responsabil a fost Laurentiu Mihai, directorul Directiei generale relatii externe si afaceri europene din Ministerul Sanatatii. In anul 2004, Laurentiu Mihai a lucrat pentru firma lui Vilnoiu intr-un alt proiect cu finantare internationala, menit a evalua spagile din spitale.