Astfel, insulta si calomnia nu mai erau infractiuni. Cu un an in urma, aceste infractiuni erau abrogate din Codul Penal, de plenul Senatului, prin adoptarea proiectului de modificare si completare a Codului Penal si a altor legi. "Dupa cum stiti, presa are o putere fantastica si la vremea respectiva dadea bine. Astfel, mii de procese penale, multe dintre acestea cu ziaristi in boxa acuzatilor, nu-si mai aveau rostul, ele fiind continuate in civil.

Ion Predescu, judecator, Curtea Constitutionala: "Asteptati sa apara in Monitorul Oficial"

Numai ca, o decizie a Curtii Constitutionale de la sfarsitul saptamanii trecute admitea exceptia de neconstitutionalitate a articolului 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea si completarea Codului Penal, mai precis neconstitutionalitatea abrogarii celor trei texte. Pentru mai multe amanunte am incercat sa obtinem si parerea oficiala si care au fost ratiunile pentru care Curtea Constitutionala a luat aceasta decizie. Judecatorul Ion Predescu ne-a declarat ca intr-o saptamana textul cu argumentele acestei decizii va fi redactat si trimis la Monitorul Oficial spre publicare.

"Nu pot sa va dau alte amanunte. Instanta si judecatorii se exprima prin hotarari, este o rigoare si legea ne interzice sa facem astfel de aprecieri", a mai adaugat pentru cotidianul nostru judecatorul Predescu. Aceeasi opinie este impartasita si de un alt membru al plenului Curtii Constitutionale, judecatorul Acsinte Gaspar: "Asteptati sa se publice in Monitorul Oficial, decizia este in curs de redactare si veti vedea atunci care sunt considerentele".

Citeste si:

Sorin Rosca Stanescu (director "Ziua"): "Abrogare insultei si a calomniei era o dovada a libertatii de exprimare"
In baza aceluiasi articol din Legea 47/1992, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.

Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept. Deciziile pronuntate de Curte se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului. De cealalta parte, cum am mai spus, Clubul Roman de Presa este de parere ca aceste articole de lege sa fie mentinute, dar in civil, parerile sunt impartite. Sorin Rosca Stanescu, directorul cotidianului "Ziua", ne-a declarat ca nu stie care sunt motivele sub aspect juridic ale deciziei Curtii Constitutionale, "dar intr-o lume libera, intr-o societate democratica, calomnia si insulta sunt dezincriminate, pentru ca, cu cat o societate este mai democratica, cu atat mai mult trebuie sa renuntam la aceste gesturi punitive".

Corneliu Turianu: "Este suficienta o pedeapsa pecuniara"
Era de asteptat ca pronuntarea Curtii Constitutionale sa fie aceasta, pentru ca toate legislatiile statelor au incriminata insulta si calomnia, cu mentiunea ca nu este prevazuta pedeapsa cu inchisoarea, e suficienta o perdeapsa pecuniara, este de parere profesorul Corneliu Turianu. Domnia sa considera ca lipsa celor doua infractiuni din Codul Penal ar incuraja si mai mult proliferarea lor, pentru ca, vedeti, dreptul la replica este ignorat. Nici Clubul Roman de Presa nu a cerut eliminarea acestor doua infractiuni, ci trimiterea lor in civil. "Trebuie sa ramana fie si pentru faptul ca ne respectam, pentru ca asa cere legea".

Potrivit legii, prin decizia instantei constitutionale, toate aceste articole vor fi acum reintroduse in Codul Penal, iar deciziile ei sunt sunt obligatorii.