Teodor Atanasiu a dat ieri prima declaratie, pentru procurorii Parchetului General, in dosarul privind acuzatiile aduse de generalul in rezerva Eugen Badalan, fost sef al SMG, si a spus la iesire ca ancheta se apropie de final. El le-a oferit procurorilor explicatii despre cum se incheie contractele de genul celor in care este acuzat de Badalan ca ar fi intervenit.

In opinia lui nu sunt probe suficiente, doar plangerea lui Badalan si cateva documente solicitate de investigatori, de la Ministerul Apararii Nationale. Anchetatorii au cerut de la MApN, la sfarsitul anului trecut, documentele prin care a fost cedata Ministerul Mediului, cu titlu gratuit, aparatura ce apartinuse Statului Major General (SMG), precum si o rezolutie semnata de ministrul Atanasiu referitoare la o oferta a firmei Telemobil.

Procurorii mai vor, de asemenea, sa afle, daca s-a incheiat un contract cu firma Telemobil, precum si daca in acest scop s-a organizat o licitatie, asa cum prevede legea. Generalul Eugen Badalan a depus in 27 septembrie, la Sectia a II-a Penala din Parchetul General, o plangere penala legata de ilegalitati comise in timpul unor achizitii publice realizate de Ministerul Apararii Nationale (MApN), sub mandatul lui Teodor Atanasiu.

Potrivit generalului Badalan, plangerea are ca obiect mai multe nereguli survenite in derularea unor contracte de achizitii facute de Armata Romana. El a atasat la plangere mai multe documente justificative, unul dintre ele avand dispozitia olografa prin care Atanasiu stabilea cu ce firma de telefonie mobila urma sa semneze MApN contract.

O alta rezolutie a ministrului mentiona ca Teodor Atanasiu va discuta personal un contract de mentenanta cu Armata. Generalul Eugen Badalan a fost inlocuit de la conducerea Statului Major General al Armatei, in 12 septembrie, ziua cand a fost suspendat din functie si ministrul Atanasiu. La vremea respectiva, generalul declara: "Domnul Atanasiu a instrumentat sa ajung aici!".

Badalan a trecut in rezerva, la cerere, dupa ce el si alti 12 ofiteri activi sau in rezerva ai MApN au fost acuzati de fapte de coruptie savarsite in dosarul Tofan. Printre invinuiti se numara, in afara lui Badalan, si actualul senator PSD Mihail Popescu, fost sef al SMG si fost sef al Statului Major al Trupelor de Uscat (in iunie 2000, data semnarii contractului investigat de procurorii anticoruptie).


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.