Comisia senatoriala de cercetare a abuzurilor ar putea sa demareze verificari in legatura cu circumstantele in care a decedat jurnalistul Dumitru Tinu, a declarat senatorul conservator Gavrila Vasilescu. Conform parlamentarului PC, membrii comisiei urmeaza sa analizeze solicitarea depusa in acest sens, la sfarsitul anului trecut, de Andrei Iucinu, fiul nelegitim al fostului director al cotidianului "Adevarul". Gavrila Vasilescu a afirmat ca Iucinu sustine in documentul adresat comisiei ca demersul sau se bazeaza pe faptul ca ar fi existat "unele semne de violenta" care conduc la ipoteza ca decesul lui Dumitru Tinu nu a fost un simplu accident rutier.

"Vom analiza petitia lui Iucinu si vom lua o decizie intr-o sedinta urmatoare, daca il vom chema la audieri si daca vom demara cercetari", a afirmat senatorul conservator. Dosarul privind decesul lui Dumitru Tinu a fost redeschis, in luna noiembrie anul trecut, la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, ca urmare a solicitarii lui Andrei Iucinu si a mamei sale, care au sesizat faptul ca exista o serie de aspecte neclarificate de ancheta anterioara. Fostul director al cotidianului "Adevarul" a decedat in 1 ianuarie 2003, investigatia desfasurata la momentul respectiv stabilind ca a fost vorba despre un accident rutier.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.