Marea surpriza a venit nu atit de la bratari, cit de la numele celor implicati in traficarea lor. Procurorul Marius Iacob, seful Serviciului Urmarire Penala din cadrul Parchetului General a anuntat ca "Adrian Nastase este cercetat intr-un dosar de tainuire, alaturi de Dan Iosif si alti parlamentari. Impotriva lor nu s-a inceput urmarirea penala, dar exista marturii, potrivit carora acestia ar fi cumparat obiecte de patrimoniu de la vinatorii de comori dacice". Marius Iacob a spus ca dosarul se afla in faza de finalizare. Bratarile au sosit pe Aeroportul Henri Coanda aseara in jurul orei 19.00.

Tranzactia - "pe teren neutru"

15 bratari dacice, ce fac parte din patrimoniul national, au fost descoperite in Muntii Orastiei de cautatorii de aur in ultimii zece ani. Cinci dintre acestea au disparut din tara cel mai probabil in 2002, sustin anchetatorii. Una dintre acestea a fost depistata in Franta, iar patru ajunsesera in posesia unui colectionar de arta din SUA, dar, inainte de a reveni pe pamint romanesc, au stat o perioada in Germania, "pe un teren neutru", dupa cum ne-a declarat Virgil Nitulescu, consilierul ministrului Culturii.