Negocierile pentru retrocedarea domeniului Peles au fost finalizate, urmind ca saptamina viitoare sa fie prezentat in Guvern un memorandum, pentru ca la finalul lunii ianuarie sau la inceputul lui februarie Casa Regala sa intre in posesia Pelesului, a Pelisorului si a partii vechi din Foisor." Din punct de vedere formal, negocierile s-au incheiat, urmeaza ca in prima sedinta a Guvernului sa prezint o nota si un memorandum, care cuprinde aspectele pe care le-am stabilit cu Casa Regala", a declarat pentru Mediafax Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii si Cultelor.

El a precizat ca, dupa prezentarea memorandumului in Guvern si in functie de "pozitia premierului", se vor face dispozitiile de retrocedare. "Eu cred ca in cursul lunii ianuarie sau la inceputul lui februarie vom retroceda domeniul Peles", a spus Iorgulescu. Ministrul a mai spus ca, potrivit noilor negocieri, Regele Mihai va primi: Castelul Peles, Pelisorul, partea veche a Palatului Foisor si terenurile aferente.

"Partea noua a Palatului Foisor va ramine statului roman, ea neputind fi retrocedata intrucit nu a fost construita in aceeasi perioada cu Foisorul Vechi", a explicat ministrul. Legea 10 din 2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu permite retrocedarea in natura a imobilelor la care s-au facut lucrari de peste 100% fata de constructia initiala. Ministrul Iorgulescu a precizat ca, imediat dupa ce domeniul va fi retrocedat, Casa Regala va putea sa-si manifeste "dreptul de preemptiune" si sa faca o oferta de vinzare a Castelului Peles si a partii vechi a Palatului Foisor catre statul roman.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.