Parasutistii au gasit aparate de vedere pe timp de noapte si pusti cu luneta. Sute de "teroristi" au fost prinsi in decembrie 1989. Ei au fost predati esaloanelor superioare de catre militari, dar aveau sa dispara. Explicatia: luptatorii din rezistenta au fost transformati in acei teroristi care au produs groaza. Majoritatea au fost prinsi cu armament.

Tema predilecta, atunci cand vorbim de evenimentele din decembrie 1989, este disparitia, in ceata, a teroristilor. Aceasta disparitie ne-a contrariat pe toti, insa cel mai mult i-a contrariat chiar pe cei care i-au prins. Colonelul Remus Ghergulescu, fostul comandant al Batalionului 404 Cercetare prin parasutare in dispozitivul inamic, din Buzau, ne-a dezvaluit cine au fost acesti "teroristi": luptatorii din Retelele "R" si "S", prima, a Armatei, iar cea de-a doua, a Securitatii. Aceste retele secrete, de existenta carora stiau extrem de putini oameni, au fost activate ca ultima solutie. Aceasta decizie nu se putea lua decat daca exista pericolul real al unei invazii, ori, pur si simplu, pentru a fi scoase din lupta si-apoi, daca mai era cazul, sa urmeze invazia. Este de notat ca actiunea acestor luptatori s-a declansat concomitent cu razboiul radioelectronic si dezinformarile din retelele telefonice, de transmisiuni si de televiziune.

DOCTRINA

Existenta acestor retele de rezistenta era, la nivelul anului 1989, statuata doctrinar. Conform generalilor Ion Gheorghe si Corneliu Soare, care prezinta structura sistemului apararii nationale de la acea vreme in lucrarea lor "Doctrina militara romaneasca 1968 - 1989" (Ed. Militara, 1999): "Fortele componente ale sistemului de aparare cuprindeau:

Citeste si:

1. armata, considerata drept osatura principala a sistemului, forta cea mai puternica de care depindea capacitatea combativa a acestuia;

2. trupele Ministerului de Interne, indeosebi brigazile de securitate, care aveau o inzestrare tehnica si o capacitate de lupta medii, putand indeplini misiuni importante mai ales in apararea unor pozitii organizate, a unor aliniamente intermediare sau in lupta cu desantul aerian inamic;

3. garzile patriotice, reprezentand componenta cea mai importanta a formatiunilor de lupta populare, atat sub aspect cantitativ, cat si calitativ, prin organizarea, instruirea si misiunile ce li se puteau incredinta;