Detinutii au cazut la pace cu autoritatile din penitenciare. Ieri, doar in sase din cele 25 de inchisori, in care au izbucnit violentele, se mai gaseau cåtiva puscariasi care protestau pentru conditiile de detentie sau alte mici nemultumiri. Starea de conflict mocneste, totusi, påna cånd o veste despre respingerea proiectului legislativ al deputatului Nati Meir despre gratierea colectiva ar ajunge la urechile detinutilor. Deja Guvernul a dat un aviz consultativ negativ si a recomandat Camerei Deputatilor si Senatului sa respinga proiectul de lege al parlamentarului


Astazi, Biroul Permanent al Camerei Deputatilor va lua in discutie posibila implicare a lui Nati Meir in aceasta criza, precum si sanctiunile pe care acesta le-ar putea primi, daca se constata ca a instigat la acte de violenta. In conditiile in care deputatul va fi sanctionat disciplinar, pe linie parlamentara, sunt sanse foarte mari ca detinutii sa inceapa noi proteste in inchisori, in semn de solidaritate. Gestul inconstient al lui Nati Meir constituie un precedent periculos si poate provoca efecte neprevazute pe termen lung

Protestele din penitenciare s-au redus, ieri, ca intensitate, in urma discutiilor pe care autoritatile le-au avut in fiecare inchisoare cu cei aflati in detentie. Potrivit unui bilant, de ieri dupa-amiaza, prezentat de Sorin Dumitrascu, directorul adjunct al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, doar in sase penitenciare se mai protesta, numarul celor care au ales sa isi manifeste nemultumirea fiind de aproape 400. De asemenea, in cursul zilei de astazi, Biroul Permanent al Camerei Deputatilor ia in discutie posibila implicare a lui Nati Meir in aceasta criza, precum si sanctiunile pe care acesta le-ar putea primi, in baza documentelor pe care ANP urmeaza sa le transmita. Scandalul din ultima perioada, iscat in urma demersurilor lui Meir, poate avea repercusiuni foarte grave asupra imaginii tarii noastre in Uniunea Europeana, cu numai cateva zile inainte de aderarea oficiala a Romaniei. Chiar daca conflictul se va aplana, fapta deputatului independent va ramane, putand crea un precedent periculos. De aceea, daca se va demonstra ca exista vinovati pentru saptamana de cosmar care a fost in inchisorile Romaniei, acei vinovati ar trebui sa fie trasi la raspundere.