Avocatii familiei Tinu au inaintat un memoriu prim-procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova, institutie care a decis, in luna noiembrie, redeschiderea anchetei privind accidentul in care si-a pierdut viata Dumitru Tinu, fostul director si actionar majoritar al cotidianului central Adevarul.

In memoriul respectiv, cele doua mostenitoare ale lui Dumitru Tinu isi exprima indoiala ca in acest caz ar fi aparut elemente noi, care sa justifice redeschiderea investigatiei, dupa ce aceiasi procurori nu au gasit motive sa raspunda unei solicitari similare emise de Tamara si Ana Maria Tinu, in 2003, dupa ce au citit in presa ca fostul director de la Adevarul ar fi fost amenintat inainte de accidentul din 2001.

In opinia celor doua rude ale lui Dumitru Tinu, grupul infractional format din Andrei si Emilia Iucinu, plus Virgil Tinu (nepotul fostului director de la Adevarul), ar fi initiat cererea de redeschidere a anchetei, doar pentru a "mentine o stare de confuzie in randul opiniei publice in legatura cu decesul lui Dumitru Tinu" si pentru "a compromite imaginea sotiei, respectiv a fiicei lui Tinu".

Cei trei, se mai spune in memoriu, nu urmaresc decat obtinerea, prin santaj, "a unei sume importante de bani, fapt ce rezulta cert din toate actiunile intreprinse".

La data de 1 ianuarie 2003, Volvo-ul condus de Dumitru Tinu s-a rasturnat in santul de pe marginea DN 1, in timp ce acesta se indrepta catre casa de vacanta de la Breaza. Martorii oculari au relatat traiectoria ciudata a masinii conduse de Tinu, care brusc, fara viteza, a intrat pe contrasens, rasturnandu-se in santul de pe marginea drumului. Examenul cadavrului a aratat ca Tinu a murit in urma loviturilor puternice primite in interiorul masinii.

Sora lui Dumitru Tinu - Elena Pirvan si fiul nelegitim al fostului director de la Adevarul, Andrei Iucinu, au cerut Parchetului Prahova sa redeschida dosarul ancheta privind acest caz controversat. Ei sustin ca jurnalistul ar fi fost omorat, cel mai probabil, intr-un garaj aflat in constructie, de unde ar fi fost transportat in apropierea Padurii Romanesti si apoi lasat pe marginea drumului, pentru a se inscena un accident rutier.

Cristian Tudor Popescu va fi audiat in ancheta Tinu
In 9 noiembrie, prim-procurorul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, Liviu Tudose, a hotarat, in urma studierii listei cu obiectiuni care a fost depusa de petenti, ca investigatiile trebuie reluate pentru a se stabili "cauzele si conditiile producerii decesului, tinandu-se seama de aceste obiectiuni".

Citeste si:

Mai precis, potrivit indicatiilor lui Tudose, va fi efectuata o expertiza tehnico-auto, in cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice Bucuresti care sa stabileasca valabilitatea consideratiilor din expertiza tehnico-auto existenta.

Prim-procurorul Liviu Tudose a cerut ca in cursul acestei anchetei sa fie audiat si Cristian Tudor Popescu, fost redactor-sef al ziarului Adevarul, la acea vreme, deoarece jurnalistul ar fi declarat ca s-ar fi gasit un bon de casa in borseta lui Tinu, din care ar rezulta ca acesta din urma ar fi alimentat autoturismul, la ora 7.20, la statia Petrom Baneasa, in conditiile in care se sustine ca "rezervorul era aproape plin".

De asemenea, prim-procurorul Tudose a cerut un supliment de expertiza medico-legala care sa explice inadvertentele consemnate in memoriul celor trei rude ale lui Tinu. Astfel, Liviu Tudose a solicitat reevaluarea posibilitatii de producere a leziunilor constatate prin proiectare pe geamul stanga fata si precizarea timpului necesar in mod normal pentru coagularea sangelui (fiindca unul dintre martori a sustinut ca Tinu avea sangele uscat, imediat dupa accident). Medicii trebuie sa mai clarifice si intervalul de timp trecut de la producerea leziunilor grave si pana la deces. Ancheta se va extinde si asupra perioadei anterioare decesului, procurorul considerand necesara o noua discutie cu cei alaturi de care Dumitru Tinu si-a petrecut Revelionul, precum si o trecere in revista a subiectelor de conversatie din acea noapte anterioara decesului, pentru a se vedea starea psihica a fostului director de la Adevarul.

Pentru identificarea tuturor celor care au discutat cu Dumitru Tinu in zilele anterioare decesului, procurorii vor trebui sa scoata, potrivit instructiunilor puse in ordonanta semnata de Liviu Tudose, listingul convorbirilor telefonice efectuate.

Anchetatorii trebuie, totodata, sa explice pertinent de ce asupra victimei nu au fost gasite cartea de identitate, telefonul, cheile etc.

In plus, ordonanta a dispus noi audieri, pentru eliminarea contradictiilor existente intre mai multe declaratii de martori, precum si stabilirea exacta a provenientei puloverului pe care-l purta Tinu in dimineata decesului.