Deputatul PC, Sergiu Andon, a declarat ieri agentiei Mediafax, ca ii va acorda asistenta juridica fostului ministru al economiei, Codrut seres, in dosarul privatizarilor, in care acesta din urma este acuzat de tradare. Totodata, Andon a precizat ca-l va insoti astazi pe fostul ministru, la audierile Comisiei Prezidentiale de la Cotroceni.

Sergiu Andon a aparat mai multe persoane publice, printre acestea aflandu-se Ana Capetti, fost director al Bancorex, capitanul Constantin Bucur, fost ofiter al SRI, implicat intr-un proces de divulgare a interceptarilor ilegale, Andrei Iucinu, fiul lui Dumitru Tinu. De asemenea, tot Andon ii acorda asistenta juridica si presedintelui PC, Dan Voiculescu, in procesul cu Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Statului.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.