Scurt a fost intervalul in care reforma ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a inchis una dintre cele mai folosite portite prin care absolventii Facultatilor de Medicina puteau intra in rezidentiat fara a mai da examen. Este vorba despre un articol al Legii nr. 41 din 2002, care prevedea ca preparatorii din cadrul universitatilor de medicina sa fie inscrisi la rezidentiat dupa ce au dat concursul pentru postul academic. Fara insa a mai sustine si examenul de rezidentiat. Prevederea a fost abrogata de Nicolaescu, la sfirsitul lunii ianuarie, cind au intrat in vigoare noile criterii privind angajarea si promovarea in functii, grade si trepte profesionale in spitalele publice.
Numai ca, saptamina trecuta, pe site-ul Ministerului Sanatatii a aparut un nou proiect de lege, care reintroduce exact acelasi mod de fentare a examenului de rezidentiat. "Medicii, medicii dentisti si farmacistii care au ocupat prin concurs, organizat conform legii, un post de asistent universitar in unitati de invatamint superior cu profil medical si farmaceutic uman pot fi confirmati, prin ordin al ministrului Sanatatii, medici, medici dentisti si farmacisti rezidenti (...) peste numarul de locuri ocupate prin concurs", se arata in proiectul de lege.
Coincidenta bizara
O singura diferenta este intre proiectul actual si vechea lege: aceea ca nu mai pot deveni rezidenti in acest mod si preparatorii, ci doar asistentii universitari. Cistigul este insa aparent: potrivit unui proiect de lege privind invatamintul superior, alcatuit de Ministerul Educatiei, functia de preparator urmeaza sa fie desfiintata, iar cea de asistent sa redevina cea mai de jos treapta academica.
"Se considera ca asistentii universitari ar avea vechime in specialitate si ca li se poate echivala activitatea cu rezidentiatul, chiar daca nu au dat examenul", a motivat prevederea Biroul de presa al Ministerului Sanatatii.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 24 aprilie?
Sursa: kudika.ro